Meniu Principal

Consiliul Județean Hunedoara – Partener activ în lupta împotriva poluării cu mucuri de țigară

Consiliul Județean Hunedoara s-a alăturat campaniei naționale „Punem punct poluării mediului cu mucuri de țigară!”, un proiect inițiat de Grupul de inițiativă QSARI–318 și lansat oficial de Ministerul Mediului.

 În județul Hunedoara vor fi instalate 73 de colectoare speciale pentru mucuri de țigară, în cadrul instituțiilor aflate în subordinea CJ Hunedoara (muzee, bibliotecă, centre culturale, spitale, școli, agenții). Primele 22 de colectoare au fost deja livrate și urmează să fie amplasate în zonele intens circulate.

 Prin acest proiect, ne propunem:

  • reducerea cu 90% a deșeurilor de țigară prin colectare selectivă,
  • conștientizarea impactului negativ al mucurilor de țigară asupra mediului,
  • gestionarea ecologică a deșeurilor pentru reutilizarea compușilor.

Consiliul Județean Hunedoara se alătură astfel unui efort național care reunește instituții precum Parlamentul României, Ministerul Mediului, Ministerul Culturii, Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România.

Prin instalarea acestor colectoare ecologice transmitem un mesaj clar: aruncarea la întâmplare a mucurilor de țigară NU este doar o problemă estetică, ci și una de sănătate publică și poluare a mediului.  Îi invităm pe toți cetățenii județului Hunedoara să utilizeze corect noile colectoare și să contribuie la un județ mai curat și mai sănătos.

CJ Hunedoara