Meniu Principal

Conducerea Clubului „Corvinul Hunedoara” s-a întâlnit cu reprezentanții galeriei „Peluza Nord”

Preşedintele clubului, Sorin Cimpoca, directorul sportiv, Anton Heleşteanu, şi antrenorul principal, Florin Maxim, au luat parte, astăzi, la o întâlnire cu primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, şi membri ai Peluzei Nord.
Discuțiile au gravitat în jurul subiectului legat de închirierea stadionului “Petre Libardi” din Petroşani, pe care echipa își va disputa meciurile considerate pe teren propriu în eventualitatea accederii în Superligă, precum şi alte aspecte legate de noutăţile din viaţa clubului, precum şi susținerea proiectului nostru, în drumul spre promovare.
„Dialogul s-a desfășurat într-o atmosferă deschisă și constructivă și a gravitat în jurul discuţiilor recente legate de închirierea stadionului “Petre Libardi” din Petroşani, pe care echipa își va disputa meciurile considerate pe teren propriu în eventualitatea accederii în Superligă, dar a vizat şi alte aspecte legate de noutăţile din viaţa echipei, precum şi susținerea proiectului nostru, în drumul spre promovare.
Consider că reieşit un dialog agreabil și bine argumentat, cu dorința comună de a găsi cele mai bune soluții pentru Corvinul și pentru suporteri, atât acum, cât şi în viitorul apropiat.
Totul, pentru a vedea, din nou, echipa noastră pe prima scenă a fotbalului românesc!”, a precizat Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara