Meniu Principal

COMUNICAT ORGANIZAȚIA JUDEȚEANĂ PSD HUNEDOARA

Decizia președintelui României de a trimite Legea Bugetului de stat la CCR nu este altceva decât o ambiție personală, care anulează până și bruma de demagogie pe care PNL a demonstrat-o cu alocațiile copiiilor, când a depus amendamentul de majorare al lor.

Practic, președintele Klaus Iohannis a ajuns să blocheze mărirea alocațiilor, singura măsură pe care o lăuda după adoptarea bugetului, ca fiind a PNL. Dar dincolo de populism versus capitalism, să vorbim, deocamdată, despre procedura parlamentară.

Ceea ce s-a întâmplat în Parlament cu alocațiile copiilor a fost dovada unui amatorism politic sau poate doar rea-voință, pentru că nu vrem să îi suspectăm pe parlamentarii Opoziției că nu cunosc legislația sau finanțele.

Astfel, alocațiile de stat pentru copii sunt reglementate în Legea 61/1993, cu modificările și completările ulterioare. Pentru majorarea alocațiilor a fost necesară modificarea acestei legi, dat fiind faptul că Legea Bugetului stabilește bugete ale instituțiilor, și nu drepturi ale persoanelor fizice. Tocmai de aceea Executivul a aprobat, ulterior, ordonanța de urgență. Mai apoi, pentru alocații a fost indicată greșit sursa de finanțare – excedentul de la pensii – ceea ce ar fi fost neconstituțional, iar suma necesară măririi alocațiilor nu a fost nici ea estimată corect.

Coaliția PSD-ALDE a găsit imediat soluții și a avut toată bunăvoința necesară, iar bugetul a fost votat cu creşterea deficitului bugetar la 2,76% din PIB – pentru asigurarea creșterii alocațiilor copiilor. Așadar, alocațiile copiilor vor crește pentru că bugetul a primit votul necesar. Mărirea alocaţiilor pentru copii a fost inclusă în Legea Bugetului datorită soluţiilor găsite de PSD. Toţi  parlamentarii PSD, ALDE, UDMR şi Minorităţi Naţionale au votat, prin susținerea bugetului, mărirea alocaţiilor şi soluţia legislativă propusă de PSD pentru această majorare.

Discuţiile demagogice privind introducerea de către PNL a unui amendament privind majorarea alocaţiilor nu produc efecte. Mai mult, PNL, USR şi PMP au votat împotriva Legii Bugetului de Stat pentru 2019. În consecinţă, au votat împotriva măririi alocaţiilor pentru copii.

PSD este singurul partid care a mărit alocațiile în ultimii 10 ani. De altfel, și creșterea alocației la 150 de lei a fost inclusă în programul de guvernare și ar fi urmat oricum să aibă loc în acest an. Dar, desigur, când PSD vine cu soluții, vorbim despre populism, iar când PNL vine cu soluții, vorbim despre capitalism.

Biroul de presă al Organizației Județene PSD Hunedoara