Clubul Sportiv Municipal Deva merge înainte
Echipa CSM Deva este înscrisă în campionat în Divizia A
Am fost să vedem echipa de handbal CSM Deva care acum se antrenează pe terenul de la Școala Generală ,,Andrei Șaguna”.
Le-am văzut la lucru pe tinerele handbaliste antrenate de profesorul Ion Mătăsaru și așteptăm cu toții începerea Campionatului Divizia A, ediția 2020-2021, probabil în luna septembrie.
Echipa CSM Deva este înscrisă în campionat în Divizia A (Liga a II-a) și, desigur, suntem afiliați la Federația Română de Handbal.
În prezent, avem 15 jucătoare care au semnat contractele și vor merge în cel mai scurt timp pentru a obține viza de la Federația Română de Handbal. Sunt jucătoare care au activat și în Liga Națională, precum și junioare. Media de vârstă a lotului este în prezent de 20 de ani.
Le doresc succes sportivelor și antrenorilor echipei de handbal și sunt convins că handbalul devean va renaște și vom juca din nou în Cupele Europene!
Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva