Meniu Principal

Clubul Seniorilor Deva: Testări medicale gratuite și recomandări pentru prevenirea gripei

Mai multe persoane vârstnice de la Centrul de zi „Clubul Seniorilor” Deva au participat la o sesiune de testări medicale gratuite și de informare cu privire la măsurile de protecție împotriva gripei. Acțiunea a fost organizată de Direcția de Asistență Socială Deva, în contextul evoluției rapide a numărului de îmbolnăviri cu viroze respiratorii înregistrat în ultima lună.

Practic, odată cu măsurarea parametrilor vitali (tensiune arterială, saturație de oxigen în sânge, glicemie, temperatură corporală, puls), asistentul medical comunitar și mediatorul sanitar au oferit participanților la întâlnire indicații pentru prevenirea gripei sezoniere, dar și pentru gestionarea corectă a simptomelor bolii, atunci când acestea apar.

De asemenea, reprezentanții DAS Deva au reamintit principalele măsuri de protecție împotriva gripei și au recomandat consultarea medicului de familie la primele simptome ale bolii (tuse, dureri musculare și articulare, dureri de cap și dureri în gât), având în vedere o imunitate mai scăzută în rândul persoanelor de peste 65 de ani, care prezintă astfel un risc mai mare de complicații medicale grave cauzate de virusul gripal.

Pe de altă parte, discuțiile au vizat și vaccinarea antigripală – recunoscută drept cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei, care este recomandată pe întreaga durată a sezonului rece, mai ales în cazul persoanelor din grupele de risc (vârstnici și persoane cu afecțiuni cronice). Explicând importanța adoptării unui stil de viață sănătos – care este asociat în mod direct cu o îmbunătățire a calității vieții, asistentul medical comunitar a atras atenția asupra beneficiilor pe care le pot aduce obiceiurile sănătoase – consumul de fructe și legume, odihna și hidratarea adecvate, reducerea stresului și activitățile fizice specifice vârstei. Chiar dacă, de cele mai multe ori este considerată o afecțiune banală, gripa este o boală contagioasă, iar complicațiile acesteia pot conduce la spitalizare sau chiar la deces – avertizează specialiștii.

Potrivit datelor oficiale, raportate de Direcția de Sănătate Publică Hunedoara, numărul cazurilor de gripă, în județul Hunedoara, s-a dublat la finele lunii ianuarie 2025, față de prima săptămână a anului. Pe de altă parte, numărul pacienților înregistrați cu infecții virale ale căilor respiratorii a crescut cu 75 la sută, în același interval.

Direcția de Asistență Socială Deva