Clădirea Teatrului „I.D. Sîrbu” din Petroșani va fi modernizată cu fonduri europene

Am dat astăzi, la Petroșani, startul oficial pentru începerea unui nou proiect de investiții al Consiliului Județean Hunedoara, pe care-l realizăm în cadrul PNRR.
Proiectul vizează creșterea eficienței energetice și modernizarea clădirii Teatrului „I.D. Sîrbu” din Petroșani.
Ca manager de proiect, într-o conferință de presă la care am participat împreună cu colegii din UIP și CJH, cu reprezentantul constructorului, am dat ordinul de începere al lucrărilor care vor viza nu doar schimbarea la față a clădirii teatrului din Petroșani, ci și o serie de intervenții asupra unor instalații și echipamente tehnice aferente clădirii în care se află sala mare de spectacole, scena și foaierul, dar și fațadele și scările din fața teatrului.
Pentru acest proiect, Consiliul județean Hunedoara a reușit să atragă fonduri din PNRR în valoare de 11.103.980,80 lei cu TVA.
Am încredere că antreprenorul desemnat pentru execuția acestei lucrări va face treabă bună și că la finalul celor 9 luni, atât cât constituie termenul de implementare al acestui proiect, Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” va avea o înfățișare pe măsura rolului pe care-l îndeplinește în viața culturală a județului nostru.
Fac precizarea că în acest proiect nu este inclusă și modernizarea clădirii vechi a teatrului, care este monument istoric și care va face obiectul unui alt proiect de investiții, pentru care vom căuta soluții de finanțare, inclusiv de la bugetul județului.
Cultura rămâne o prioritate a echipei CJH condusă de Laurențiu Nistor!
Costel Avram, administrator public CJ Hunedoara
« CJ Hunedoara: Anunț de interes public (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Atenționare meteorologică – COD GALBEN »