CJ HUNEDOARA : Cinci noi proiecte prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Cinci noi proiecte, în valoare totală de 2.335.000 de euro, câștigate în etapa a 2-a de evaluare, pe Componenta 11 – Turism și cultură, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acestora li se adaugă alte patru proiecte câștigate în etapa 1 de evaluare, din luna aprilie 2022
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat, în această săptămână, listele cu obiectivele care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul rutelor turistice/culturale în vederea promovării, respectiv restaurării – etapa a 2 de evaluare, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Listele au fost aprobate prin Ordinul comun al MIPE, al ministrului antreprenoriatului și turismului, al ministrului culturii și al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1540/1166/3092/1283/2022.
La apelul din luna iulie 2022, UAT Județul Hunedoara – Consiliul Județean Hunedoara, prin Serviciul Proiecte, strategii și politici europene a depus și câștigat următoarele proiecte:
I.Lista obiectivelor admise, care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul Traseului castrelor romane, în vederea promovării:
- Castrul Roman de la Cigmău
- În prima etapă, la apelul din luna aprilie, Consiliul Județean Hunedoara a depus și câștigat proiectul pentru Castrul Roman de la Micia (com. Vețel)
- Lista obiectivelor admise, care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul Traseului castrelor romane, în vederea promovării si restaurării :
- Clădire cu spații muzeale și anexe, acces sit arheologic Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa
- În prima etapă, a fost câștigat proiectul pentru Intrare Forul lui Traian din cadrul sitului Ulpia Traiana Sarmizegetusa
III. Lista obiectivelor admise, care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul Rutei cetăților, în vederea promovării:
- Cetatea Costești-Blidaru
- Cetatea dacică de la Bănița
- În prima etapă, a fost depus și câștigat proiectul pentru Cetatea Costești-Cetățuie. Tot în prima etapă, în cadrul Rutei cetăților a fost admis, în vederea promovării și restaurării, proiectul Cetatea Sarmizegetusa Regia – Terasa a X-a
Promovarea monumentelor istorice cuprinse în cadrul acestor trasee și rute cultural-turistice presupune digitalizarea și includerea lor pe un portal comun creat la nivel european, alături de obiective și monumente istorice din celelalte țări membre ale Uniunii Europene.
- Lista obiectivelor admise care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul Traseului gastronomiei tradiționale românești, în vederea promovării:
- Traseul gastronomiei tradiționale Hunedorene – sat Ostrovu Mic (comuna Râu de Mori), sat Șoimuș (comuna Șoimuș), sat Bârsău (comuna Hărău), sat Peșteana (comuna Densuș), municipiul Lupeni, municipiul Petrosani, sat Salașu de Jos (comuna Salașu de Sus).
Este pentru prima dată când Consiliul Județean Hunedoara se implică în promovarea micilor producători locali la nivel european. În acest traseu gastronomic au fost incluși producători acreditați de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, aceasta fiind una dintre condițiile de eligibilitate.
- În etapa a 2-a, în Lista obiectivelor admise, care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul Rutei bisericilor de lemn, în vederea promovării se regăsește:
- Biserica Lăpugiu de Jos (Beneficiar: Episcopia Devei și Hunedoarei);
Pentru Episcopia Devei și Hunedoarei este primul proiect pe care l-a depus și pe care l-a și câștigat, în urma colaborării strânse dintre Serviciul Proiecte, strategii și politici europene și reprezentantul Episcopiei, preotul Adrian Ovidiu Lazăr.
În prima etapă, cea din luna aprilie, au mai fost declarate câștigătoare o serie de alte proiecte depuse de primăriile din județul Hunedoara:
- Ruta Castelelor – Ansamblul Arhitectural Castelul Corvinilor Hunedoara (promovare și restaurare) – Primăria Municipiului Hunedoara
- Ruta satelor cu arhitectură tradițională – Gospodării tradiționale în localitatea Lelese (promovare și restaurare) – Primăria comunei Lelese
- Ruta satelor cu arhitectură tradițională – Gospodării tradiționale în localitatea Bunila (promovare și restaurare) – Primăria comunei Bunila.
Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara