Meniu Principal

CJ Hunedoara a reafirmat sprijinul administrației județene pentru propunerile și măsurile prezentate de lt. col. dr. Constantin Vlase

Joi, conducerea Consiliului Județean Hunedoara s-a întâlnit cu managerul militar al Spitalului județean de urgență din Deva, lt. col. dr. Constantin Vlase, pentru analiza primelor 24 de ore de la preluarea conducerii unității medicale.

La discuții au participat și reprezentanții Instituției Prefectului, ai Primăriei Municipiului Deva și ai Direcției de Sănătate Publică Hunedoara.

În cadrul ședinței, atât președintele CJ Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora, cât și administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, au reafirmat sprijinul administrației județene pentru propunerile și măsurile prezentate de managerul militar.

În acest context, CJ Hunedoara s-a angajat să susțină financiar cheltuielile privind cazarea personalului medical în această perioadă. Medicii, asistenții medicali, infirmierii și brancardierii sunt în prima linie a luptei pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, iar protejarea personalului medical este o prioritate!

Mai menționăm că ieri au fost externați cinci pacienți vindecați de Covid-19 la Spitalul Județean de Urgență din Deva.