Cheltuielile de repatriere a cetăţenilor români decedaţi în străinătate vor fi suportate de stat
Un proiect de lege prin care statul român este obligat să suporte, la cererea familiei, cheltuielile ocazionate de repatrierea cetăţenilor români decedaţi în străinătate, în limita a 5.000 de euro pentru fiecare persoană decedată a fost votat în Camera Deputaților.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea obligaţiei statului român să suporte, la cererea familiei, cheltuielile ocazionate de repatrierea cetăţenilor români decedaţi în străinătate, în limita a 5.000 de euro pentru fiecare cetăţean care se regăseşte în această situaţie, fiind introdusă şi posibilitatea ca sumele ce depăşesc acest plafon să fie suportate din taxele consulare.
Noua lege prevede că statul român suportă cheltuielile de repatriere a cetăţenilor români decedaţi în străinătate, la cererea familiei, în limita a 5.000 de euro pentru fiecare persoană decedată.
Anual, în bugetul Ministerului Afacerilor Externe, se alocă aceste sume pentru plata cheltuielilor de repatriere. Normele metodologice de punere în aplicare a prezentei legi se stabilesc prin ordin comun al ministrului Afacerilor Externe şi al ministrului Finanţelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
O altă inițiativă legislativă adoptată azi a fost Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor (PL-x 449/2024). Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.211/2004, în sensul de acordare a asistenţei juridice gratuite, de compensaţii financiare şi a avansului din acestea victimelor unor anumite tipuri de infracţiuni.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
În sfârșit un al treilea act normativ adoptat tot azi la care doresc să mă refer a fost Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă (PL-x 470/2023). Soluţiile legislative preconizate vizează acordarea dreptului avocatului de a reprezenta cetăţeanul în raport cu autorităţile şi instituţiile publice în baza împuternicirii avocaţiale.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Viorel Sălan, deputat PSD
« BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ HUNEDOARA: Horațiu Mălăele prezent în cadrul evenimentului „Salonul Hunedorean al Cărții” (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Seniorii Devei fac primii pași în lumea digitală, cu Tableta Lions »