Evident, personalitatea lui Petru Groza, la prima vedere, pare complexă și semnificativă pentru istoria neamului românesc. Complexă nu este, mai degrabă contradictorie, dar semnificativă da. A fost omul care a girat prin atitudinea sa, supralicitând neapartenența sa la partidul comunist, dezastrul României pentru perioada 1945-1989. Evocarea istorică trebuie bazată pe surse istorice, de aceea noi lucrăm cu…materialul clientului. O sugerează volumul său de amintiri, cu un titlu semnificativ, „Adio lumii vechi! Memorii” (București, 2003), pe care nici măcar Nicolae Ceaușescu și politrucii lui nu au acceptat să-l tipărească. „Întâmpinarea” scrisă la începutul volumului de fiul autorului, Liviu Groza, menționează acest aspect.  De ce? Doarece Petru Groza blasfemia în rândurile ei Marea Unire și preamărea realizărările marelui vecin de la răsărit.

După un număr de ani de la Marea Unire, Petru Groza caracterizează evenimentul: „Iată deci cum s-au petrecut lucrurile la Alba-Iulia, acum aproape trei decenii, văzute azi fără ceața legendelor și deformărilor create artificial (sic!-n.n.) în jurul acestei date istorice de către politicienii ardeleni, mereu preocupați, în decursul celor douăzeci și trei de ani de așa zisa Românie Mare, de schimbul de monedă măruntă a capitalului acumulat de bunacredință a unui popor credul (sic!-n.n.) care și-a pus destinul în mâinile lor”. (Petru Groza, Op. cit., p. 199). Marea Unire a fost pregătită de „…un simulacru de consultare a poporului pe județe…” (Ibidem, p. 186). Sigur că amintește peiorativ România Mare, deoarece nu trebuia să-și supere stăpânii de la Moscova, care anexaseră din nou teritoriul dintre Prut și Nistru (1945-1947), pentru că, vezi Doamne, moldovenii nu sunt români, în viziunea lor.  Descins la București, ajuns la „Capșa” are impresia că aceasta are aspectul unei „…spelunci sinistre din mahalalele Budapestei sau Vienei…” iar el a nimerit într-o „…sală meschină…și prost luminată…” (Ibidem, p. 209).

Pe Miron Cristea, cosecretar al Marii Adunări Naționale la Alba-Iulia (1918), episcop, apoi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române îl caracteriza: „În tinerețea lui a fost un băiat tare frumos și mare crai…a furnizat și bucureștenilor un bogat material de aventuri palpitante, Patriarhia devenind ea însăși un mic harem.” (Ibidem, pp. 391-392). Lui Iuliu Hossu, cosecretar al Marii Adunări Naționale la Alba-Iulia (1918), episcop, apoi cardinal al Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică, deși el a citit mulțimii, la 1 Decembrie 1918, Rezoluția care consfințea Marea Unire i-a hărăzit detenția (1948-1970).

Mult mai apreciativ este la adresa Uniunii Sovietice fiind copleșit de „…de uriașa experiență făcută prin înființarea primului stat socialist din lume…” (Ibidem, p. 490). Acest…succes îi anulează toate cunoștințele dobândite în studenție la Budapesta, Berlin și Leipzig. Concluzionează: „Astfel, prin propriile mijloace am ajuns la o deșteptare din marea confuzie ideologică – ce-i drept, târzie, dar totuși deșteptare.” (Ibidem, p. 494).

Ceea ce mă miră este faptul că meleagurile hunedorene, depozitare ale unui imens tezaur istoric, sunt exemplificate și cu un astfel de exponat.  Ar fi fost constructiv să fie expuse concomitent măcar o coadă de lopată din cele confecționate la ordinul nomenclaturii de partid, destinate să fie folosite de gărzile pregătite în dimineața zilei de 22 decembrie 1989 să se deplaseze la Timișoara pentru restabilirea ordinii socialiste. Petru Groza a fost un personaj sinistru, chiar mai sinistru decât Ana Pauker, Vasile Luca, Iosif Chișinevschi, Emil Bodnăraș, Gheorghe Pintilie și alții. De ce? Deoarece Petru Groza a fost beneficiarul unei alte educații decât cei amintiți mai sus. Sinistru, deoarece a patronat sovietizarea țării noastre, distrugerea democrației și, nu în ultimul rând, decimarea intelectualității românești. Dacă prezentarea exponatului ar fi fost însoțită de explicațiile corespunzătoare atunci tânăra generație ar cunoaște în detaliu istoria.

Dr. Gheorghe Firczak