La Instituția Prefectului – Județul Hunedoara, a avut loc o conferință de presă comună a „Alianței Vestului pentru Sănătate Publică” formată din Direcțiile de Sănătate Publică din județele Timiș, AradMai mult
În fiecare an, la data de 6 august, este marcată Ziua minerului, în această zi fiind comemoraţi minerii ucişi în timpul grevei de la Lupeni din august 1929. Totodată, suntMai mult
Ziua de 6 august ne amintește de sacrificiul minerilor care au luptat pentru condiții de muncă sigure. În 1929, la Lupeni, 22 de mineri au murit, iar alți 150 auMai mult
În fiecare an, în data de 6 August, gândul și prețuirea mea se îndreaptă spre cei ce trudesc în întuneric, pentru ca noi să avem lumină și căldură. Minerii dinMai mult
Medicii Hunedoarei este un demers prin care conducerea Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara își dorește ca hunedorenii – actuali sau viitori pacienți – să aibă ocazia de a-și cunoașteMai mult
ATENȚIE! Conform legii, colectarea deșeurilor voluminoase se poate face gratuit DOAR O DATĂ PE TRIMESTRU În municipiul Hunedoara și Peștișu Mare, colectarea se va face de către operator în dataMai mult
Prefectul județului, Călin Petru Marian, împreună cu o delegație din partea Instituției Prefectului – Județul Hunedoara a participat ieri la o întâlnire de lucru, la Timișoara, cu președintele Autorității NaționaleMai mult
Unul dintre cele mai importante proiecte din județul nostru este construirea barajului de la Mihăileni. De prea mulți ani, șantierul a stagnat, fără fonduri sau din lipsa documentelor. Încă dinMai mult
Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi anunță: “Stația de încărcare, a vehiculelor electrice, a fost deja montată în imediata vecinătate a Primăriei Municipiului Petroșani, iar de la sfârșitul acestei săptămâni va fi funcțională.Mai mult
Încă o ședință de Consiliu Județean, încă o gafă de proporții a consilierilor USR, Zoltan Fekete și Dacian Micula, ceea ce denotă cât de slab pregătiți sunt acești oameni, careMai mult