ADMINISTRATIE
DSP a primit diploma de excelență pentru proiectul: ”Cancerul poate fi prevenit – Vaccinarea anti-HPV salvează vieți!”.

Mulțumim colegilor din cadrul D.S.P. Hunedoara care s-au ocupat de realizarea proiectului, autorităților județene: Instituția Prefectului, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, primăriilor orașelor Deva, Hunedoara și Petrosani și colaboratorilor: Casa deMai mult
Reuniunea pentru suportul implementării Programului Tranziție Justă

Am răspuns astăzi invitației lansate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene de a participa la Reuniunea pentru suportul implementării Programului Tranziție Justă. Subiectul dezbaterii a fost cu atât mai importantMai mult
Lansarea Programului Tranziție Justă 2021-2027 aprobat de Comisia Europeană

La Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a avut loc Conferința de lansare a Programului Tranziție Justă 2021-2027 aprobat de Comisia Europeană. Programul acordă sprijin din partea Fondului pentru o tranzițieMai mult
Prima ședință a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Regional (PR) Vest 2022-2027

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a participat, în această dimineață, la Timișoara, la prima ședință a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Regional (PR) Vest 2022-2027. Această structură asigură eficiențaMai mult
Primăria Hunedoarei, premiată de Asociaţia Municipiilor din România pentru „excelenţă în domeniul sănătăţii şi bunăstării”

Asociaţia Municipiilor din România (AMR) a derulat şi în acest an o evaluare a proiectelor implementate de primăriile municipiilor membre din ţară, în diferite domenii, iar Primăria Hunedoara se numărăMai mult






