ADMINISTRATIE
Raport activitate, anul 2023: Direcția Poliția Locală Deva

În perioada 01.01.2023 – 31.12.2023, polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală Deva, având la bază prevederile Legii nr.155/2010 Poliției Locale coroborate cu prevederile HG nr.1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-Cadru deMai mult
HUNEDOARA: Salvamont dotat cu autospeciale de intervenție în teren montan

Printr-un proiect implementat de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, serviciile publice județene Salvamont au fost dotate cu autospeciale de intervenție în terenMai mult
DEVA: Investigații gratuite pentru bolile ficatului, destinate persoanelor vulnerabile

Mai multe persoane, cu vârste între 26 și 58 de ani, aparținând comunităților vulnerabile din municipiul Deva beneficiază de screening gratuit pentru depistarea afecțiunilor hepatice, într-o campanie organizată de DirecțiaMai mult
CJ Hunedoara: Fondurile destinate bugetelor locale, votate, din nou, în unanimitate

Consiliul Județean Hunedoara a adoptat, vineri, în unanimitate (PSD, PNL, PRO ROMÂNIA, PMP, USR și UDMR), proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei de 36.829,00 mii lei,Mai mult
Costel Avram, despre prefectul județului: Nu pot să-i mai spun prefect, pentru că nu cunoaște…

Administratorul public al județului nu ratează nicio ocazie de a lansa ironii la adresa liderilor liberali. “Călare pe situație” la nivelul județului, social-democrații hunedoreni nu ezită, atunci când au ocazia,Mai mult






