Meniu Principal

Călin Marian, senator PNL: România rămâne un partener serios și responsabil al Statelor Unite ale Americii

Securitatea se construiește prin decizii clare și parteneriate solide

„Într-o ședință comună a celor două Camere ale Parlamentului am dezbătut și aprobat cererea SUA privind dislocarea temporară pe teritoriul României a unor forțe și echipamente militare cu caracter defensiv. Este vorba despre avioane de realimentare în aer și echipamente de comunicații satelitare, utilizate pentru sprijin logistic, monitorizare și cooperare între aliați.

În mod paradoxal, în timp ce prin liderii lor invocă retorica mișcării MAGA,  AUR a votat împotrivă, deși vorbim strict despre echipamente defensive. O astfel de poziție ridică serioase semne de întrebare despre responsabilitatea față de interesele de securitate ale României și interesul real al acestora.

România acționează responsabil, cu reguli clare, control democratic și angajamente ferme pentru securitatea noastră și a aliaților”, a transmis senatorul pe pagina de socializare, după votul din Parlamentul României.