Meniu Principal

Călin Marian, senator PNL: Facem dreptate pentru silvicultori!

Am semnat și susținut astăzi în Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic din Senatul României un amendament prin care facem dreptate silvicultorilor. Am votat astfel abrogarea articolului V din OUG 4/ 2025, care, dacă ar fi rămas în această formă, ducea la diminuarea cu 25 la sută a veniturilor acestei categorii de personal.
Practic, acest articol prevedea că: ”În anul 2025 se suspendă aplicarea prevederilor art. 137 alin. (4) din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic”, care spune că ”personalul silvic din cadrul Autorității, al Gărzii Forestiere Naționale, al gărzilor forestiere, al ocoalelor silvice de regim, al Romsilva și al INCDS beneficiază de o majorare cu 25% a salariului de bază”.
Doar că, așa cum am arătat în motivarea amendamentului votat astăzi în comisie, această prevedere legislativă a fost introdusă nu ca o creștere salarială propriu – zisă, ci ca o măsură compensatorie pentru eliminarea, prin noul Cod Silvic, a sporului de risc în cuantum de 25 la sută prevăzut anterior de vechea legislație.
Facem astfel dreptate silvicultorilor!
Călin Marian, senator PNL Hunedoara