Călan: Forța Dreptei și-a prezentat o parte din lista de consilieri locali
Cristian Coroiescu, liderul Forța Dreptei Călan prezintă într-o postare o parte din echipa de consilieri locali aflați pe listele acestui partid. Coroiescu speră ca de această dată schimbarea să se producă în orașul Călan.
„Prima linie a echipei locale FORȚA DREPTEI CĂLAN.
Marți merg la București, să mă întâlnesc cu președintele partidului dl. Ludovic Orban, după care voi prezenta lista finală cu care ne prezentăm în fața dumneavoastră. Judecați fiecare candidat după ce a livrat către dumneavoastră. Voi avea încă 2-3 discuții, pentru că îmi doresc să aduc în echipă, cel puțin încă o doamnă. M-am maturizat politic, de aceea am avut capacitatea să adun, în același loc, o echipă competentă și competitivă. Capabilă să producă plus valoarea comunității noastre în următorii, 4-8 ani de zile. Suntem la vârsta în care avem tinerețea de partea noastră, pentru a munci necontenit în demersul nostru de a ridica standardul calității vieții în orașul nostru Călan. Este momentul să decideți viitorul acestui oraș. Pe noi, ne puteți avea la muncă, următorii câțiva ani și am convingerea că această echipă, nu poate dezamăgi. În acești ani, am bătut de zeci de ori tot orașul și toate satele aparținătoare (pot afirma ca am făcut la pas, zeci de km), să cunosc oameni și problemele lor dar și a comunității din care facem parte. Cercetati-mă și dacă aveți încredere în mine, vă rog, susțineți fără rezerve echipa pe care o prezint. Am încredere în fiecare dintre ei. Împreună pentru orașul nostru Călan!
Cu respect, Coroiescu Cristian Cornel”, a scris liderul Forței Dreptei Călan
Sursa: Facebook