Burse pentru elevii din învățământul special
În ședința Consiliului Județean Hunedoara care va avea loc astăzi, 22 aprilie 2021, va fi supus aprobării proiectul de hotărâre prin care se aprobă acordarea burselor de ajutor social și a burselor medicale elevilor care frecventează cursurile instituțiilor de învățământ special.
Astfel, un număr de 230 de burse aferente semestrului al II-lea al anului școlar în curs vor ajunge la elevii de la Centrul de Pedagogie Curativă Simeria (116), Centrul de Educație Incluzivă „Rudolf Steiner” Hunedoara (68) și Școlii Gimnaziale „I. G. Duca” Petroșani (46).
Acordarea burselor în cuantum de 300 de lei/elev/lună este condiționată de integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare.
Biroul de presă
« Completare a acordului de coaliţie (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Întâlnire de lucru convocată de prefectul județului Hunedoara »