Burse de ajutor social și burse medicale pentru elevii din instituțiile de învățământ special
Pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat care își desfășoară activitatea în centrele școlare de educație incluzivă, aflate sub autoritatea Consiliului Județean Hunedoara, cuantumul unei burse și numărul acestora se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Județean.
Astfel, vineri, 31 mai, în ședința ordinară va fi supus dezbaterii proiectul de hotărâre privind aprobarea acordării burselor de ajutor social/burse medicale elevilor care frecventează cursurile instituțiilor de învățământ special finanțate de CJ Hunedoara pentru semestrul al II-lea al anului școlar 2018-2019.
Bursele, în cuantum de 200 de lei/lună vor fi repartizate după cum urmează:
- Centrul de Pedagogie Curativă Simeria – 95 de burse;
- Centrul de Educație Incluzivă „Rudolf Steiner” Hunedoara – 54 de burse;
- Școala Gimnazială „I. G. Duca” Petroșani – 33 de burse.
Solicitanții au depus dosarele în termenul legal, iar acestea au fost analizate și aprobate în consiliile de administrație ale unităților școlare.
Biroul de presă