Meniu Principal

Bugetul Consiliului Județean Hunedoara a fost aprobat

În cadrul ședinței extraordinare de vineri, 11 februarie 2022, desfășurată în sistem videoconferință, au fost aprobate bugetele Consiliului Județean Hunedoara și ale instituțiilor subordonate.

 Consiliul Județean Hunedoara are la dispoziție:

  •  345 milioane de lei – buget de venituri și cheltuieli
  • 25 milioane de lei pentru programul anual de întreținere și reparații drumuri județene
  • 29 de milioane de lei provenite dintr-un împrumut ce va fi accesat în cursul acestui an

Bugetul din acest an este unul echilibrat, axat pe investiții și dezvoltare. La capitolul infrastructură, programul anual de reparații și întreținere va fi completat cu investiții în modernizarea unor sectoare de drumuri județene, astfel încât locuitorii și cei care tranzitează județul să se bucure de confort în trafic și de căi de acces mai sigure. Unitățile sanitare au asigurate fonduri pentru funcționare și investiții, la fel și instituțiile de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Hunedoara.

Lista proiectelor aprobate:

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Județean Hunedoara pentru anul 2022;
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea repartizării pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale, alocate județului Hunedoara pe anul 2022 și estimările pentru anii 2023 – 2025;
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului propriu al judeţului Hunedoara pe anul 2022 și estimările pe anii 2023 – 2025;
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2022 și estimările pentru anii 2023 – 2025 ale instituțiilor publice din subordinea și/sau finanțarea Consiliului Județean Hunedoara;
  5. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2022 și estimările pe anii 2023 – 2025 ale spitalelor de interes județean;
  6. Proiect de hotărâre privind utilizarea excedentului anual al bugetului propriu al județului Hunedoara rezultat la închiderea exercițiului bugetar al anului 2021, ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare prevăzute în bugetul propriu al județului Hunedoara pe anul 2022;
  7. Proiect de hotărâre privind atribuirea unei licențe de traseu pentru transportul județean de persoane prin curse regulate pe traseul Deva – Târnava din Programul de transport public județean de persoane prin curse regulate în Județul Hunedoara;
  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli per anul 2022 ale unor societăți comerciale la care Județul Hunedoara are calitatea de acționar majoritar.