Meniu Principal

BNS : COMUNICAT DE PRESĂ

 Blocul Național Sindical prin intermediul Federației Naționale Sindicale ”Ambulanța” din România (FNSAR), membru afiliat, a derulat o amplă acțiune ce vizează evaluarea proiectului Legii privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne plasat pe site-ul MAI – Transparență decizională, art.6 alin (2) pct.8 unde s-a stipulat că MAI îndeplinește, potrivit legii, ca atribuții SPECIFICE DOMENIULUI AFACERILOR INTERNE: coordonarea integrată, la nivel național, a activităților de (…) asistență medicală de urgență, domeniu specific Ministerului Sănătății, conform Legii 95/2006.

Ca urmare a acestui demers, a fost organizat un referendum printre lucrătorii din serviciile de ambulanță din România, membri de sindicat ai FNSAR. Din cei 7924 de angajați care și-au exprimat opinia pe această speță, 7833 au votat pentru respectarea legii în privința coordonării operaționale a serviciilor de ambulanță din România de către Ministerul Sănătății.

Nu respingem principiul conform căruia în situațiile de urgență decretate la nivel național în conformitate cu prevederile legale, serviciile de ambulanță să se afle în coordonarea IGSU, dar multitudinea de situații abuzive petrecute în ultima perioadă de timp ce au vizat serviciile de ambulanță (hărțuirea personalului operativ din serviciul de ambulanță public de echipe DSU de așa-zis control operational din care nu fac parte specialiști ai Ministerului Sănătății, cercetarea și sancționarea abuzivă de către DSU a unor presupuse abateri disciplinare privind activitatea desfășurată în cadrul Serviciilor de Ambulanță Județene/Serviciilor de Ambulanță București-Ilfov, așa-zise controale operaționale efectuate doar de DSU din MAI, în ultimii 8 ani, pe baza unor înscrisuri denumite impropriu CALENDAR COMUN – înscrisuri neaprobate nici de ministrul sanătății, nici de ministrul afacerilor interne, publicate la http://www.dsu.mai.gov.ro/dgmco/ ), ne îndreptățesc să cerem coaliției de guvernare, cât și Guvernului României să retragă urgent de pe site-ul MAI proiectul Legii privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne prin care-și propun preluarea permanentă a coordonării serviciilor de ambulanță din România (nu doar în situații de urgență), cât și declanșarea unor dezbateri transparente care să implice toate părțile interesate.

Departamentul de Presă