Blocaj în derularea retrocedărilor de terenuri cu vegetaţie forestieră
Autorităţile locale din Geoagiu mi-au prezentat blocajul apărut în derularea retrocedărilor de terenuri cu vegetaţie forestieră. De aceea, am adresat o întrebare cu acest subiect către ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna TÁNCZOS:
Întrebare către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Stimate Domnule Ministru,
În anul 2017, prin Decizia nr.395 a Curţii Constituţionale, s-a stabilit că terenurile cu vegetaţie forestieră, domeniu public al statului, pot face obiectul retrocedării către foştii proprietari doar după ce, în prealabil, sunt trecute în domeniul privat al statului.
De la această dată a survenit un blocaj în procesul de retrocedare a terenurilor cu vegetaţie forestieră doarece structura silvică refuză semnarea proceselor verbale de punere în posesie, motivând că terenul nu a fost trecut în domeniul privat al statului, deşi în fapt terenurile au fost puse la dispoziţia comisiilor locale de fond funciar, care, la rândul lor, au pus în posesie foştii proprietari, urmare a validării acestora de către comisia judeţeană de fond funciar. Însă nu în toate cazurile s-a reuşit şi emiterea titlului de proprietate.
Autorităţile locale din localitatea Geoagiu, judeţul Hunedoara, apreciază că dacă terenul respectiv a fost deja pus la dispoziţia comisiei locale de fond funciar, proprietarii fiind puşi fizic în posesie, iar în cartea funciară nu figurează statul român, nu este necesară trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat al statului.
Trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat este necesară pentru acele amplasamente unde în cartea funciară este înscris statul român, iar terenul în cauză nu a fost pus la dispoziţia comisiei locale de fond funciar, aflându-se înscris în angajamentele silvice în vigoare şi în patrimoniul ocoalelor silvice de stat.
Faţă de cele prezentate mai sus, aş dori să îmi comunicaţi ce soluţie există pentru deblocarea procesului retrocedării terenurilor cu vegetaţie forestieră către foştii proprietari?
Sălan Viorel, Deputat PSD