Biblioteca Județeană: Omagiu adus „Zilei Internaționale a Poeziei” (galerie foto)

Primăvara a sosit cu lumină blândă, parcă în semn de omagiu adus Zilei Internaționale a Poeziei. Biblioteca noastră, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a celebrat acest eveniment pe 21 martie, de la ora 17:00, cu emoție și bucurie.
Fațada Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva s-a transformat într-o expoziție literară în aer liber. Panourile cu versurile poeților hunedoreni, așezate pe șevalete, au invitat trecătorii la o întâlnire cu frumusețea cuvântului scris. Poezia a prins viață în aerul proaspăt de martie, adunând priviri și zâmbete.
Evenimentul a continuat în Sala de Lectură, devenită, pentru o seară, un sanctuar al poeziei. Alături de domnul Sebastian Bara, moderatoarea întâlnirii a fost poeta Paulina Popa, care ne-a purtat cu sensibilitate prin universul liricii hunedorene. Versurile au fost prezentate în lectura autorilor, poeți hunedoreni contemporani, care au oferit publicului momente de profundă emoție.
A fost o seară caldă, de prietenie și comuniune prin arta cuvântului.
Adresăm mulțumiri domnului Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, și domnului Costel Avram, administrator public al Consiliului Județean Hunedoara, pentru sprijinul constant oferit bibliotecii. Datorită susținerii domniilor lor, putem da viață unor proiecte culturale menite să celebreze creația literară și să aducă poezia mai aproape de oameni.
Vă invităm să descoperiți, în imaginile alăturate, câteva dintre momentele de frumusețe și emoție trăite împreună:
Sebastian Bara, manager
« Ciolacu: Nu vă jucați cu interesele României! Visa Waiver a înregistrat un progres ireversibil (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) DAS Deva: “Misiunea super-curăţel” »