Meniu Principal

BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ Hunedoara-Deva: Noaptea Bibliotecilor a XIII-a ediție (galerie foto)

Și în această toamnă, la sfârșit de septembrie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara, a oferit tuturor prietenilor săi de toate vârstele manifestarea culturală Noaptea Bibliotecilor, devenită tradițională și așteptată de un numeros public. La cea de-a XIII-a ediție a acestei îndrăgite manifestări, porțile bibliotecii s-au deschis în seara zilei de 21 septembrie 2024, și tuturor oaspeților noștri li s-a prezentat un program artistic și de divertisment variat și atractiv: teatru, dans, muzică, lectură, expoziții etc.

Încă de la început, ne-a onorat cu prezența, a fost împreună cu noi și a asistat la fiecare moment al programului domnul Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, care ne-a demonstrat încă o dată, prin acest gest, cum a făcut cu atât de multe alte prilejuri, că instituția pe care o reprezintă este alături de biblioteca județeană și îi acordă toată susținerea, cu încredere și generozitate. Este de remarcat faptul că toate proiectele, inițiativele și activitățile noastre se bucură de sprijinul constant pe care îl primim de la Consiliul Județean Hunedoara, sprijin pentru care mulțumim și pe care îl onorăm așa cum se cuvine, prin tot ceea ce facem.

Anul acesta, cele mai multe manifestări artistice s-au desfășurat în curtea interioară a Consiliului Județean Hunedoara care ne-a fost pusă cu generozitate la dispoziție.

La intrare, publicul a primit gratuit materiale informative din partea Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.

În deschiderea programului, pe scena amenajată în curtea Consiliului Județean Hunedoara, cei mici au putut savura o reușită dramatizare a celebrului roman al lui Rudyard Kipling, Cartea junglei, pusă în scenă de talentata trupă a Teatrului „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, în regia lui Dan Mirea. Copiii au asistat la palpitantele aventuri pe care micul Mowgli le trăiește în junglă alături de ursul Baloo, pantera Bagheera, pitonul Kaa, șarpele Shere Khan și lupii care l-au crescut. Zeci de generații de copii au fost fascinați de această carte nemuritoare și micii noștri spectatori au fost și ei încântați, au trăit fiecare moment al piesei, au aplaudat plini de entuziasm.

După piesa de teatru, copiii au intrat în universul științei, al tehnologiilor de vârf, și în Sala de Lectură a avut loc un atelier de lucru în robotică și noi tehnologii, susținut de elevii de la Centrul Județean de Excelență Hunedoara care, sub coordonarea domnului profesor dr. ing. Paul Țoța, au participat și au câștigat premii la diverse concursuri și evenimente de robotică naționale și internaționale. Cu toții au fost fascinați de acești mici eroi ai erei informatizării, care sunt roboții. Copiii au pus întrebări, au fost curioși, au privit cu ochii mari toate demonstrațiile făcute de aceste mici minuni tehnice.

A urmat un recital coregrafic plin de grație și dinamism: tot pe scena din curtea Consiliului Județean Hunedoara publicul a asistat la momentul „Bibliodance” oferit de Trupa de balet Lebedele Mari (instructor coregraf Viorica Iacob); Ritm și grație cu Academia Sarisa (balet: coregraf Ramona Băloiu) și Ritm, culoare, bucurie (oferit de trupa de dans Magic Bees de la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva, instructor coregraf Adriana Ștefan).

Cei mici s-au bucurat întreaga seară de jocuri și surprize sub genericul Biblioland pe care le-au aflat în curtea Consiliului Județean Hunedoara:  tobogane gonflabile, modelaj de baloane, vată de zahăr, fotografii la minut, pictură pe față, care toate au făcut deliciul zecilor de copii pe care întotdeauna îi așteptăm cu drag.

Momentul culminant al serii a fost recitalul îndrăgitei soliste Andra, nume celebru în lumea iubitorilor de entertainment și muzică de bună calitate. Ea a cântat și a încântat publicul cu piese celebre din repertoriul ei bogat.

Un spectaculos foc de artificii a încheiat recitalul susținut de Andra, un recital ce va rămâne multă vreme în inimile celor prezenți.

Menționăm și expoziția „Ecouri artistice”, realizată cu lucrări de pictură și grafică ale cursanților clubului de arte plastice Curcubeu, organizat de biblioteca județeană. Culoare, forme, armonie, inspirație, toate acestea au fost prezente în creațiile etalate de entuziaștii și talentații artiști amatori.

La Secția de Artă și Carte Franceză a bibliotecii la dispoziția publicului a stat și standul cu vânzare al Grupului Editorial RAO.

Ca și în alți ani, s-a făcut vizitarea ghidată a secțiilor bibliotecii, vizitatorii noștri făcând cunoștință cu drumul parcurs de carte de la achiziție până când ajunge în mâna cititorului, au cunoscut secțiile bibliotecii, au stat de vorbă cu bibliotecarii care i-au purtat în minunata lume a cărților.

La eveniment au fost prezenți și ofițeri din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Hunedoara, care au oferit celor prezenți informații cu privire la competențele Direcției Generale Anticorupție, precum și modalitatea de sesizare a faptelor de corupție prin intermediul liniei telefonice gratuite Call Center Anticorupție. De asemenea, invitaților le-au fost oferite materiale promoționale inscripționate cu mesaje preventive anticorupție.

Și în acest an, „restanțierii” care ne-au trecut pragul pe durata Nopții Bibliotecilor au fost iertați, iar utilizatorii noi s-au putut înscrie la bibliotecă gratuit. Programul bogat al Nopții Bibliotecilor a atras un foarte mare număr de vizitatori de toate vârstele, număr care crește continuu de la un an la altul, dovadă că activitatea noastră este îndrăgită și apreciată, lucru care nu poate decât să ne bucure.

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara