Meniu Principal

Biblioteca Județeană: Festivitatea de premiere a celor mai bune biblioteci ale anului 2025

În Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, a avut loc festivitatea de premiere a celor mai bune biblioteci ale anului precedent din județ, eveniment pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara–Deva îl organizează în fiecare an cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara.

Ne-am bucurat de reîntâlnirea cu colegii bibliotecari din județ, într-o zi frumoasă de început de primăvară, luminoasă și caldă, atât afară, cât și în sufletele noastre.

Evenimentul a fost deschis de domnul Sebastian Bara, managerul bibliotecii noastre, care a mulțumit tuturor bibliotecarilor prezenți pentru munca lor, pentru implicarea și activitatea de zi cu zi în slujba comunităților, adresând totodată mulțumiri conducerii Consiliului Județean Hunedoara pentru sprijinul constant acordat bibliotecilor din județ.

Ne-am bucurat să îl avem alături, și de această dată, pe domnul Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara, care, în alocuțiunea sa, a apreciat activitatea bibliotecarilor și a subliniat importanța bibliotecilor în viața comunității. Domnia sa a evidențiat faptul că, prin ceea ce fac bibliotecile și prin numeroasele evenimente culturale organizate, continuă ofensiva culturală pe care Consiliul Județean Hunedoara o susține și o promovează. Discursul domnului Costel Avram, unul cald și apreciativ, s-a încheiat cu urări de „La mulți ani!” adresate tuturor femeilor și mamelor aflate în sală.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai administrației locale din comunitățile unde bibliotecile s-au remarcat prin activitatea lor: doamna Mihaiela Csatlos, primarul comunei Romos, și domnul Flaviu Dilertea, primarul comunei Râu de Mori, cărora le mulțumim pentru sprijinul acordat bibliotecilor și activităților culturale din comunitățile pe care le reprezintă.

Întâlnirea bibliotecarilor din județul Hunedoara are loc cu prilejul decernării premiilor pentru cea mai bună bibliotecă publică municipală, orășenească și comunală, biblioteci care, în anul 2025, au înregistrat cele mai bune rezultate. Competiția „Bibliotecile anului”, ediția 2025, este un concurs profesional destinat bibliotecilor publice din județ și are rolul de a stimula spiritul de competiție și de inițiativă al bibliotecarilor.

Festivitatea de premiere a început cu categoria bibliotecilor municipale, unde, în acest an, premiul pentru cea mai bună bibliotecă municipală a fost câștigat de Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, un premiu mult așteptat de colegii noștri.

Au urmat bibliotecile orășenești, unde premiul a fost câștigat de Biblioteca Orășenească Hațeg. La categoria Cea mai bună bibliotecă comunală au fost acordate trei premii: Biblioteca Comunală Beriu, Biblioteca Comunală Râu de Mori și Biblioteca Comunală Romos.

 Îi felicităm încă o dată pe toți câștigătorii și le urăm mult succes în continuare în activitatea lor!

Pe lângă aceste premii, a fost acordat și Premiul de excelență colegei noastre, bibliotecară la Biblioteca Comunală Gurasada, doamna Aura Chifor. Felicitări, Aura! Pentru o viață frumoasă de muncă între cărți și în slujba comunității ne bucurăm că putem oferi această recunoaștere.

Le mulțumim tuturor colegilor noștri bibliotecari pentru munca pe care o fac zi de zi, pentru implicarea în viața comunității și pentru acele schimbări mici pe care le aduc, dar care, în timp, construiesc punți între oameni. Prin ceea ce fac, bibliotecarii duc mai departe cartea și, odată cu ea, o întreagă lume în fiecare comunitate în care își desfășoară activitatea.

Deviza noastră rămâne aceeași, astăzi ca și ieri: „Toți pentru bibliotecă, biblioteca pentru toți!”

Biblioteca Județeană Hunedoara – Deva