Meniu Principal

Autorecenzarea – Disponibilă populației, în perioada 14 martie – 15 mai

𝗦𝘁𝗮𝗿𝘁 în procesul de autorecenzare, prima etapă de colectare a datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor (RPL 2021) care presupune, în premieră pentru România, două aspecte:

  • autorecenzarea online;
  • autorecenzarea online asistată (ARA), pentru îndrumarea persoanelor cu abilități digitale mai reduse.

𝗖𝗵𝗲𝘀𝘁𝗶𝗼𝗻𝗮𝗿𝘂𝗹 pentru auto-recenzare a fost realizat astfel încât să ne fie cât mai ușor să răspundă, în condițiile în care nu beneficiem de o instruire specială, precum cea de care dispun recenzorii.

Astfel, fiecare persoană, indiferent de cetățenie, cu reședință obișnuință în România (care trăiește pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) se poate autorecenza în 𝗗𝗢𝗜 pași simpli:

– accesează 𝗣𝗟𝗔𝗧𝗙𝗢𝗥𝗠𝗔 𝗗𝗘 𝗔𝗨𝗧𝗢𝗥𝗘𝗖𝗘𝗡𝗭𝗔𝗥𝗘 (www.recensamantromania.ro) și completează formularul de pre-înregistrare pentru ea însăși și pentru membrii gospodăriei din care face parte;

– persoana care a făcut pre-înregistrarea și membrii gospodăriei sale (pe care i-a trecut în formularul de pre-înregistrare) vor primi un link la adresa/adresele de email indicate, fiecare link conducând la chestionarul individual de recensământ.

La finalul chestionarului, după completare, se apasă butonul „𝗙𝗶𝗻𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲” și chestionarul completat este transmis în baza de date a recensământului.

Toate persoanele care se autorecenzează trebuie să completeze chestionarul în funcție de situația avută la momentul de referință al recensământului care este la ora 00:00 din ziua de 1 decembrie 2021.

Autorecenzarea este disponibilă populației, în perioada 14 martie – 15 mai 2022 și se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri etc.).

Nu uitați: persoanele care se vor autorecenza vor primi o zi liberă de la locul de muncă.