Meniu Principal

Stroia Tiberiu

 

În județul Hunedoara, sunt deschise trei centre de vaccinare pentru etapa a doua a campaniei

Până acum, în județul Hunedoara au fost vaccinate peste 10.000 de persoane Centrul de vaccinare din Petroșani, amenajat în sala de sport a Școlii generale nr. 7, își desfășoară activitatea medicală cu respectarea tuturor condițiilor sanitare și a reglementărilor stabilite de autorități privind deservirea populației. Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a verificat ieri, fără a-i anunța pe responsabilii centrului despre vizită, modul în care este administrat centrul de vaccinare, condițiile în care sunt primiți cei care se vaccinează conform programărilor și a dorit să afle care sunt cerințele logisticeMai mult


Viorel Sălan: PSD susține cu tărie că se poate !

PSD propune un buget de stat pentru 2021 care determină și susține creșterea, nu înghețarea economică  Proiecția bugetară realizată de PSD este o premieră posdecembristă, menită să evidențieze că noul PSD nu doar că are soluții, ci și că trece peste disputele politice sterile, printr-o atitudine constructivă, responsabilă, procetățean. PSD susține cu tărie că se poate! Se pot asigura și resurse pentru sănătăte, pentru educație, pentru investiții dar și pentru creșterea impusă de lege a veniturilor, simultan cu redresarea echilibrelor macroecronomice. Și e posibil pentru că PSD a proiectat unMai mult


Dan Bobouțanu: La Hunedoara, reabilitarea energetică continuă

A fost semnat contractual de execuție a lucrărilor de reabilitare energetică a altor patru blocuri din municipiul Hunedoara  Valoarea totală a proiectului este de 9.386.278 lei  Vineri, 22.01.2021, la Primăria Municipiului Hunedoara a fost semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru reabilitarea energetică a încă patru blocuri din oraş. Este vorba despre imobilele de locuinţe cuprinse în „Grupul I”: blocul A 1-1 situat pe bulevardul Dacia nr. 5 şi cele trei blocuri de pe strada Avram Iancu, aflate la numerele 14, 16 şi 18 (blocurile 1, 2 şi 3, dinMai mult


AGA la ADI AQUA PREST Hunedoara

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a participat miercuri, 27 ianuarie 2021, la Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Aqua Prest Hunedoara” care s-a desfășurat în sistem videoconferință. În cadrul întâlnirii condusă de directorul executiv Radu Barb,  Laurențiu Nistor a fost ales președinte al ADI „Aqua Prest Hunedoara” și au fost aleși membrii comisiei de cenzori. De asemenea, a fost aprobat Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2021. ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ “AQUA PREST HUNEDOARA” s-a constituit în scopul reglementării, înfiinţării, organizării, finanţării, exploatării, monitorizării şi gestionării înMai mult


Natalia Intotero: Curricula școlară trebuie să aibă în centrul său elevul și societatea

După trei ore și jumătate de discuții, dezbaterea „Curriculum modern pentru o Românie educată” s-a încheiat. Pe această cale, țin să le mulțumesc tuturor celor care au dat curs invitației. În intervențiile mele, am susținut următoarele: Curricula școlară trebuie să aibă în centrul său elevul și societatea. Din acest motiv, este recomandat să avem în vedere realitățile de astăzi: elevii au un ritm de dezvoltare mai accelerat, absorb informațiile diferit, există noi posibilități tehnologice, iar piața de muncă este mai dinamică decât era în urmă cu 15-20 de ani. ÎnMai mult


Intervenții pe DRUMURILE JUDEȚENE în ultimele 24 de ore

În data de 26.01.2021, intervalul orar 8:00-20:00, în baza apelurilor primite de către dispeceratul de iarnă, operatorii au acționat pe următoarele drumuri județene: DJ 705A Costești, DJ 107A Hărău, DJ 709H Jieț , DJ 705 Balșa, DJ 761 Săcărâmb, DJ 706 Țebea-Ilia, DJ 706A Păuliș-Băița, DJ 705D Stănija, DJ 742A Buceș, DJ 762 Baia de Criș-Bulzești, DJ 687D, DJ 664A Straja, DJ 705 Balșa. În noaptea de 26 spre 27 ianuarie, între orele 20:00-08:00, s-a intervenit pe următoarele drumuri județene: DJ 706A Brănișca, DJ 707J Căprioara, DJ 687E Ghelari, DJMai mult


Vasilică Potecă: A șasea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech a sosit ieri în țară

Centrul Regional de Distribuție Timișoara, căruia ii este arondat și județul Hunedoara, va primi 7.020 doze Ieri, 25 ianuarie, a sosit în România a șasea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 92.430 doze, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă. Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât șiMai mult


Regulament privind mașinile abandonate, discutat de Consiliul Local Hunedoara

Regulamentul privind activitățile de identificare, ridicare, transport, depozitare și eliberare sau valorificare a vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public ori privat al municipiului va fi dezbătut și supus la vot în ședința de Consiliu Local ce va avea loc vineri, 29 ianuarie, anul curent. Conducerea Primăriei Hunedoara va aduce, vineri, în atenția Consiliului Local un regulament care să prevadă soluții pentru vehiculele abandonate pe raza municipiului. Proprietarii care nu se vor conforma riscă să fie amendați și taxați, dar şi să rămână fără vehicul. Proiectul de hotărâre prevedeMai mult


Dan Bobouțanu: Ne dorim îmbogățirea ansamblului peisagistic din municipiul Hunedoara

În așteptarea primăverii, pregătim Parcul Tineretului. Aici, zilele acestea montăm noi pergole care vor îmbunătăţi modul de relaxare în spațiul verde din centrul orașului.  Dacă, până acum, în Parcul Tineretului existau şase pergole, de acum vor fi 10. După montarea tuturor pergolelor, acestora li se va aplica un nou strat alb de vopsea. Structura de lemn este tratată împotriva agenților externi (soare, ploaie, ger sau vânt). Lucrările actuale fac parte dintr-o amplă campanie la nivel de oraș prin care se dorește îmbogățirea ansamblului peisagistic din municipiul Hunedoara. În acest sens,Mai mult


Măsuri în domeniul sănătății publice pe perioada stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de „COVID – 19”

INFORMARE  Privind Hotărârea nr. 10 din 26.01.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara  Prefectul județului Hunedoara, Călin-Petru Marian, a convocat ieri Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care a aprobat Hotărârea nr. 10 privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice pe perioada stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de „COVID – 19”, conform anexelor 1, 2, 3 și 4 care fac parte integrantă din hotărâre și sunt prezentate în fotografii, inclusiv modelul de „Declarație pe proprie răspundere”.   Prevederile Hotărârii nr. 10 din 26.01.2021Mai mult