Stroia Tiberiu
Natalia Intotero a prezentat o sinteză a pachetului de relansare economică, propus de PSD
„PSD propune un program clar de stimulare a economiei, bazat pe investiții strategice, producție în România și locuri de muncă stabile. Vorbim despre sprijin real pentru investiții industriale mari, inclusiv în capacități cu utilizare civilă și de apărare, care aduc tehnologie, valoare adăugată și stabilitate pe termen lung. Nu poți construi viitorul prin tăieri și nesiguranță. Soluția este dezvoltarea!”, a transmis deputatul. Intotero a prezentat o serie de măsuri din propunerile PSD pentru stimularea economiei: sprijinirea investițiilor noi pentru a produce în România ceea ce importăm astăzi; investiții în prelucrareaMai mult
Natalia Intotero, deputat PSD- Unirea Principatelor Române, un reper esențial al istoriei noastre moderne
Celebrăm astăzi un moment esențial din istoria noastră – „În această zi importantă am ales să cinstesc memoria fondatorilor României moderne la Patriarhia Română. Pe cunoscutul Deal al Mitropoliei din București, lângă Catedrala Patriarhală istorică se află locul fostei clădiri a Mitropoliei Țârii Românești unde s-au desfășurat lucrările Adunării elective din 1859, care a ales la 24 ianuarie pe Domnitorul Moldovei Alexandru Ioan Cuza și Domnitor al Țârii Românești, înfăptuind astfel Unirea celor două Principate Române. E un moment potrivit să ne reamintim că forța noastră stă în unitate șiMai mult
În mintea lui Daniel Zamfir (PSD) crede că Bolojan o va demite pe Oana Țoiu, că i-o cere PSD-ul
După ce ministrul Mediului i-a umilit pe social-democrați, Zamfir încearcă și cu ministrul de Externe Zamfir: Doamna Țoiu și-a atins nivelul maxim de incompetență și trebuie să plece! După ce au fost umiliți de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, social-democrații vor să se facă din nou de minune. De această dată, liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir îi cere premierului Ilie Boljan să o demită de Oana Țoiu de la Externe. Zamfir îi reproșează ministrului de Externe o serie de gafe și declarații făcute la întâlnirea de la Davos, gafe care auMai mult
Ecouri hunedorene ale Unirii Principatelor Române, la Castelul Nopcsa
Castelul Nopcsa din Săcel a fost plin de emoție, culoare și bucurie, la evenimentul dedicat Unirii Principatelor Române. Copii, cadre didactice și vizitatori au răspuns invitației noastre și au transformat castelul într-un spațiu viu, în care istoria a prins glas. Copiii au descoperit Unirea Principatelor Române în presa vremii, alături de dr. Georgeta Deju și au explorat castelul printr-un tur ghidat susținut de specialiștii Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva. Cei mici s-au bucurat de ateliere practice, iar finalul a fost marcat de Hora Unirii, jucată în curtea castelului, sub culorile tricolorului.Mai mult
Hora Unirii la Biblioteca Județeană
Ziua de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi una dintre cele mai dragi sărbători ale românilor. Este ziua în care românii se simt mai uniți, mai apropiați ca niciodată, este ziua în care parcă toate inimile noastre bat la unison. În fiecare an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” Deva, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva, Liceul de Arte „Sigismund Toduță”Mai mult
INFORMATII PRIVIND TRANSPARENTA
SPONSOR: PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR ADRESĂ: BD. IANCU DE HUNEDOARA, NR. 8A, SECTOR 1, BUCUREȘTI PERIOADA ÎN CARE ESTE PREVĂZUTĂ PUBLICAREA MATERIALULUI PUBLICITAR POLITIC ONLINE: 01.01.2026 – 31.12.2026, SUMA BUGETATĂ PENTRU MATERIALUL PUBLICITAR POLITIC TIP CHELTUIELI PENTRU materiale de PROPAGANDA online:3000 ron/LUNA , fara tva. BUGETUL ESTE CONSTITUIT DIN FINANȚAREA PRIVATA/PUBLICA A PARTIDULUI. MATERIALUL ESTE produs DE SC. MIDAS MEDIA SRL E-MAIL: i.stroia@yahoo.com
Fifor(PSD) îl desființează pe Bolojan: Este o minciună! Deficitul nu a scăzut! A crescut la 8,35 la sută din PIB
Fifor: Cine v-a dat mandatul să vă bateți joc de o țară întreagă? Deputatul Mihai Fifor, îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că a măsluit datele și a prezentat eronat deficitul bugetar. Fifor spune că în realitate deficitul bugetar este de 8,35 la sută, iar deficitul de 7,7 la sută prezentat de premierul Ilie Bolojan a fost “realizat din pix” printr-un artificiu contabil. “Așa-zisa performanță a lui Bolojan – reducerea deficitului mai mult decât era prognozat (7,7% față de 8,4%) – nu există. Este o plăsmuire construită pe un artificiu contabilMai mult
Călin Marian, senator PNL: Prioritatea noastră rămâne una clară. Cetățenii județului Hunedoara!
După întâlnirea membrilor Biroului Politic Județean al PNL Hunedoara, senatorul Călin Marian le-a transmis hunedorenilor că aceștia reprezintă prioritatea clară a liberalilor. Marian spune că partidul se află în fața unui an plin de provocări, astfel că „responsabilitatea politică trebuie să fie dublată de seriozitate, echilibru și muncă susținută” „Ne aflăm în fața unui an plin de provocări, un an în care responsabilitatea politică trebuie să fie dublată de seriozitate, echilibru și muncă susținută. Prioritatea noastră rămâne una clară: cetățenii județului Hunedoara. În cadrul întâlnirii, am analizat contextul actual șiMai mult
ANAF nu poate pune sechestru pe bunurile lui Iohannis. Curtea de Apel Alba a respins cererea
Curtea de Apel Alba a respins cererea ANAF de a pune sub sechestru casa lui Klaus Iohannis. Statul a cerut, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, obligarea fostului preşedinte al României la plata despăgubirilor pentru că a închiriat o casă din Sibiu care nu îi aparținea legal. ANAF a cerut sechestru pe averea lui Iohannis ca să se asigure că recuperează prejudiciul, însă instanța a respins cererea.

