Meniu Principal

Stroia Tiberiu

 

Târgul de Mărțișor de la Deva

Primăria Municipiului Deva a organizat Târgul de Mărțișor, pe platoul din fața Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean”. Târgul va fi deschis până în data de 8 martie 2022. Evenimentul este dedicat produselor handmade și florilor de sezon. Aici găsiți sute de produse unicat, expuse la 36 de standuri – de la mărțișoare tradiționale la mărțișoare inedite, realizate manual, din lemn, sticlă, țesături, cristale sau plante. Târgul de Mărțișor de la Deva este deschis zilnic, între orele 9:00 -18:00. Biroul de presă  


Nistor: Transport special pregătit de Județul Hunedoara

Ieri seară, a plecat spre vama româno-ucraineană de la Isaccea, județul Tulcea, transportul special pregătit de Județul Hunedoara în sprijinul refugiaților care și-au părăsit țara aflată în plin conflict armat. La ora 20.00, din Deva s-au pus în mișcare două tiruri încărcate cu 80 de paturi, saltele, perne, pături, lenjerii de pat, aeroterme de mare putere și două corturi de mari dimensiuni, medicamente și materiale sanitare de strictă necesitate. Convoiului i s-au alăturat 3 autospeciale medicalizate și 8 paramedici de la Asociația SALVITAL, precum și reprezentanți ai Consiliului Județean Hunedoara,Mai mult


Parlamentul României condamnă agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei

Parlamentul României a adoptat, ieri, într-o şedinţă comună, cu majoritate de voturi, o declaraţie prin care condamnă agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, cere retragerea tuturor forţelor ruseşti şi evidenţiază susţinerea „puternică pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi pentru aspiraţiile sale legitime de integrare în NATO şi UE”. Declaratia a fost adoptata cu 339 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi două abţineri. „Declaraţia Parlamentului României cu privire la situaţia din Ucraina Parlamentul României condamnă cu fermitate agresiunea armată masivă a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, precedată de recunoaşterea de cătreMai mult


Poporul român și-a demonstrat solidaritatea cu vecinii noștri ucraineni

Mii de inițiative cetățenești și instituționale au creat canale de sprijin pentru cei care fug de război, fiind o dovadă că, în vremuri tulburi, lumea poate conta pe România. Consiliul Judetean Hunedoara s-a implicat, de asemenea, și a elaborat un plan de măsuri pentru a oferi sprijin cetățenilor ucraineni care intră, în aceste zile, în România. CJH va centraliza toate spațiile de cazare pe care persoanele fizice și juridice le pot pune la dispoziția refugiaților. Dacă dispuneți de astfe de spații la nivelul județului Hunedoara, puteți transmite informațiile respective prinMai mult


Întâlnirea bibliotecarilor din județul Hunedoara

Competiția „Bibliotecile anului”, ediția 2021, este un concurs profesional destinat bibliotecilor publice din județ și este menită să stimuleze spiritul de competiție și de inițiativă ale fiecărui bibliotecar.   Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 7 martie 2022, ora 1100, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, Sala „Liviu Oros”, întâlnirea bibliotecarilor din județul Hunedoara cu prilejul decernării premiilor pentru cea mai bună bibliotecă publică municipală, orășenească și comunală, biblioteci care, în anul 2021, au înregistrat cele mai bune rezultate. ÎnMai mult


550.000 lei, din bugetul județului, pentru finanțarea activităților specific umanitare

Am adoptat, ieri, două importante hotărâri de consiliu care prevăd măsuri urgente menite să vină în sprijinul semenilor noștri care fug din calea conflictului armat din Ucraina. Le mulțumesc consilierilor județeni pentru mobilizarea exemplară de care au dat dovadă și pentru votul acordat.  Astfel, în cadrul ședinței extraordinare a fost adoptat un proiect de hotărâre care prevede aprobarea asocierii dintre Județul Hunedoara, prin CJ Hunedoara, și Crucea Roșie din România, precum și un proiect de hotărâre referitor la alocarea sumei de 550.000 lei din bugetul propriu al Județului Hunedoara peMai mult


Stănescu: Împreună am dovedit mereu că suntem puternici

Mobilizarea impresionantă a oamenilor care au sărit în sprijinul poporului ucrainean, atât de greu încercat de acest război nedrept, demonstrează că nicio greutate nu este insurmontabilă, iar umanitatea este mai puternică decât oricând. Haideți să arătăm încă o dată că fața hâdă a acestui conflict sângeros nu ne îngenunchează, haideți să arătăm că umăr lângă umăr putem să readucem speranța în sufletele acestei națiuni, a acestor oameni care nu-și doresc decât să trăiască demni și liberi în țara lor, să-și făurească singuri destinul! Dacă doriți să întindeți o mână deMai mult


Se actualizează situația spațiilor de cazare din județul Hunedoara

Prefectul județului, Călin Petru Marian, a transmis către toți președinții Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență o adresă din partea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, al cărui președinte este, prin care se solicită inventarierea tuturor spațiilor de cazare din cele 69 orașe și comune ale județului Hunedoara. În documentul transmis primarilor, aceștia fiind și președinți ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență, se precizează că trebuie actualizate și puse la dispoziția C.J.S.U. Hunedoara, în regim de urgență, situațiile spațiilor de cazare existente la nivelul Unităților Administrativ Teritoriale pe careMai mult


Ucraina – Împreună ajutăm mai mult

Până ieri, pe platforma anunțată de Guvernul României, „Împreună ajutăm mai mult”, până la 6.00 dimineața, erau deja centralizate 1.269 de oferte de sprijin din partea societății civile, operatorilor economici, altor categorii de voluntari. Ajutorul constă în alimente, apă, medicamente, cazare, transport, alte forme de sprijin care au început deja să fie distribuite în conformitate cu nevoile existente față de situația din Ucraina. Premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă mulțumește voluntarilor, mediului privat, societății civile, organizațiilor și tuturor celor care participă la sprijinul pe care românii îl oferă cetățenilor ucraineni, greuMai mult


Consiliul Județean Hunedoara, alături de refugiații din Ucraina

În contextul intensificării tensiunilor politice şi agresiunilor militare din Ucraina, Consiliul Județean Hunedoara a elaborat un plan de măsuri pentru a oferi sprijin cetățenilor ucraineni care intră, în aceste zile, în România pentru a fugi din calea războiului. Luni, 28 februarie 2022, Consiliul Județean Hunedoara va fi convocat în ședință extraordinară în cadrul căreia, la propunerea președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, va fi alocată suma de 100.000 de euro, bani care vor fi direcționați în județele care înregistrează fluxuri ridicate de refugiați, în sprijinul acestora. „Situația este dramatică pentruMai mult