Stroia Tiberiu
Ziua Națională a Lecturii
Cartea și educarea prin citit, atât de importante pentru copii și pentru noi, cei mari! Astăzi este Ziua Națională a Lecturii. Nu doresc să vorbesc festivist despre consumul de carte în România, pentru că iată ce spune chiar un comunicat al Ministerului Educației: “Într-o țară în care sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an, rolul școlii devine esențial în a cultiva o activitate aparent desuetă, lectura, ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial, un univers în care dăm click fără a decide. Lectura construiește legături profundeMai mult
Au început lucrările de reabilitare și modernizare a Colegiului Tehnic „Transilvania” Deva
Astăzi, 15 februarie 2023, s-a predat amplasamentul constructorului şi s-a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru realizarea proiectului ,,Reabilitarea și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Tehnic „Transilvania” din municipiul Deva”. Durata de execuţie este de 14 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor conform contractului. Această durată se va scurta însă pentru corelarea cu termenul de implementare prin POR 2014-2020, respectiv termenul final va fi 31 decembrie 2023. Valoarea proiectului este de 7.207.432,78 lei ( aproximativ 1,48 milioane de euro). Investiția presupune reabilitarea, modernizarea infrastructurii și dotareaMai mult
Guvernul condus de PNL continuă să aibă grijă de persoanele vulnerabile
Printre principalele funcții ale unui stat modern, democratic și funcțional se află obligația de a-și proteja cetățenii în fața oricăror pericole, fie ele de natură militară, economică sau socială. În același timp, statul trebuie să manifeste o grijă suplimentară față de persoanele din categoriile vulnerabile, mai ales în contextul vremurilor dificile pe care le trăim. Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă asigură un sprijin concret românilor aflați în dificultate, ceea ce arată fără echivoc că și-a înțeles pe deplin menirea. Programul ”Sprijin pentru România”, cea mai importantă inițiativăMai mult
Plafonarea prețurilor la energie și gaze impusă de PSD a fost soluția corectă
Plafonarea prețurilor la energie și gaze impusă de PSD cu mari eforturi în Coaliție a fost soluția corectă. O confirmă astăzi INS care anunță o scădere a inflației cu peste un punct procentual în ianuarie față de luna decembrie 2022. Știu că nu este suficient. Și tocmai de aceea ne vom concentra în perioada următoare pe un plan de măsuri concrete pentru a stopa creșterea prețurilor la alimentele de bază. Vom veni cu scheme de sprijin pentru a crește producția agricolă românească și vom impune mecanisme pentru a opri speculaMai mult
Reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Hunedoara întâlnire cu președintele Laurențiu Nistor
Am avut o întâlnire extrem de plăcută cu reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Hunedoara, care au solicitat o întrevedere pentru a deschide noi punți de comunicare și colaborare cu Consiliul Județean Hunedoara. În discuțiile pe care le-am purtat, Amira Abugararah (președinte), Bianca Iorgoni, Alexandra Nedelea (vicepreședinți) și Bianca Moldovan (secretar executiv) au ridicat probleme care ne preocupă și pe care încercăm, în limita atribuțiilor oferite de lege, să le găsim rezolvarea. Transportul elevilor este o problemă pentru care voi cere în continuare reglementări clare: militez pentru asigurarea transportului gratuit, atâtMai mult
Parlamentul European a adoptat programul REPowerEU
Parlamentul European a adoptat #REPowerEU, planul care va contribui la reducerea facturilor la energie, atât pentru oameni, cât și pentru companii. Prin acest plan, România va primi 1,4 miliarde de euro pentru investiții în eficiența energetică, reducerea dependenței de importurile de gaz din Federația Rusă, îmbunătățirea infrastructurii energetice și investiții în surse de energie regenerabilă. În acest moment, în România, este în vigoare schema compensării prețurilor la energie, măsură luată de guvernul Nicolae Ciucă și care a dus la facturi mai mici pentru cetățeni, dar și la temperarea inflației. „AmMai mult
S.P.I.G.M. Deva vă informează că :
În atenția cetățenilor Municipiului Deva! S.P.I.G.M. Deva vă informează că în 15.02.2023 va efectua lucrări de întreținere și curățenie a zoneler mai jos enumerate. Deasemenea, pentru a facilita accesul și desfășurarea activităților specifice de întreținere vă rugăm sa evitati parcarea autoturismelor în intervalul orar 07:30 – 15:30, în zonele mentionate. Vă mulțumim!
Fonduri UE 2021-2027. Sesiune de consultări găzduită de CJ Hunedoara
Agenția de Dezvoltare Regională Vest, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, organizează joi, 23 februarie 2023, întâlnirile tehnice de lucru cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale municipii și orașe din județul Hunedoara, în vederea discutării oportunităților de finanțare de care pot beneficia prin Programul Regional Vest 2021-2027 unitățile administrativ teritoriale din mediul urban, a condițiilor de eligibilitate pentru depunerea proiectelor, precum și analizarea portofoliului de proiecte dezvoltat de unitățile administrativ teritoriale de la nivelul județului Hunedoara. Întâlnirea are loc urmare a demersurilor susținute de președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor,Mai mult
Programul ”Sprijin pentru România” continuă și în acest an
Programul ”Sprijin pentru România” continuă și în acest an, având deja finanțare asigurată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Peste 2,5 milioane de oameni vor primi șase vouchere a câte 250 lei, câte unul la două luni. Cu acești bani, beneficiarii își vor putea achiziționa alimente și mâncare caldă, pentru a putea face mai ușor față cheltuielilor din această perioadă economică dificilă. Programul guvernamental are o finanțare totală de peste 57 milioane euro, bani proveniți din fonduri europene. Acest pachet de ajutor pentru persoanele vulnerabile a fost negociat cu ComisiaMai mult
LEGI IMPORTANTE, ÎN PLENUL CAMEREI DEPUTAȚILOR
Războiul din vecinătatea României creează din ce în ce mai multă tensiune în regiunea Mării Negre și în Balcani. Din această cauză proiectele de lege care ajustează cadrul legal de colaborare strategică și tactică în interiorul NATO sunt prioritare. Un astfel de proiect de lege este și PL-x nr. 170/2022 Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.17/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.21/2020 privind Codul aerian. Am subliniat în intervenția mea de la tribuna Camerei Deputaților că înfruntarea militară ce se desfăşoară în acest moment înMai mult

