Stroia Tiberiu
Mii de oameni au participat la Serbările Naţionale de la Ţebea
Mii de oameni au participat la Serbările Naţionale de la Ţebea de anul acesta, eveniment dedicat Eroului Naţional Avram Iancu, de la a cărui moarte s-au împlinit 150 de ani. Ziua de astăzi a început cu Sfânta Liturghie, urmată de slujba de pomenire a lui Avram Iancu, ceremonialul militar și depunerea de coroane la mormântul crăișorului. Anul acesta, manifestarea a fost structurată pe parcursul a două zile, cea de sâmbătă fiind dedicată sfințirii noii picturi a Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” de la Țebea, eveniment oficiat de un sobor deMai mult
ŢEBEA A FOST, ESTE ŞI VA RĂMÂNE INIMA SPIRITULUI ROMÂNESC
Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu, cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania. „Crăişorul munţilor” a reprezentat mereu în memoria noastră naţională o stare de spirit, un simbol al ideii de unitate pentru care a luptat întreaga sa viaţă. Setea lui de dreptate şi curajul neabătut le-a dat speranţa românilor din Ardeal şi i-a adunat în jurul lui. Oamenii au fost impresionaţi de inteligenţa, modestia, implicarea şi devotamentul cu care s-a dedicat cauzei lor. Într-o lume în schimbare, într-o lume înMai mult
Lucrări de marcaj rutier pe strada Mihai Eminescu
În atenția cetățenilor municipiului Deva! S.P.I.G.M. Deva vă informează că în data de 12.09.2022 efectuează lucrări de marcaj rutier orizontal pe strada Mihai Eminescu. Lucrările se desfășoară în intervalul orar 22:00 – 06:00. Ne cerem scuze participanților la trafic pentru disconfortul creat si le mulțumim pentru înțelegere !
Panteonul Moților- Țebea
La 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu, alături de colegii mei Ognean CRÎSTICI și Francisc GAL i-am adus un omagiu celui care a fost Crăișorului Munților ! Iulius Firczak, deputat UCRR
S.P.I.G.M. Deva vă informează
In atenția cetățenilor Municipiului Deva! S.P.I.G.M. Deva vă informează că în 11.09.2022 va efectua lucrări de întreținere și curățenie a zoneler mai jos enumerate. Deasemenea, pentru a facilita accesul și desfășurarea activităților specifice de întreținere vă rugăm sa evitati parcarea autoturismelor în intervalul orar 07:30 – 15:30, in zonele mentionate. Vă mulțumim !
Pictura Bisericii cu Tricolor de la Țebea a fost sfințită
Pictura Bisericii cu Tricolor de la Țebea, în curtea căreia odihnește marele nostru Erou Național, Avram Iancu, a fost sfințită astăzi, 10 septembrie, zi în care se împlinesc 150 de ani de la moartea Crăișorului Munților. ÎPS Laurențiu, Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului, PS Nicodim, Episcop al Severinului și Strehaiei, PS Andrei, Episcop al Covasnei și Harghitei, PS Siluan, Episcop Ortodox al Românilor din Ungaria și PS Nestor, Episcop al Devei și Hunedoarei au oficiat slujba de sfințire a noii picturi a Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” deMai mult
AJUTOR DE STAT DE 300 DE MILIOANE DE EURO
Ministrul PSD al Economiei a asigurat un ritm susținut al parcurgerii procedurii necesare. S-a ajuns rapid pe ultima linie dreaptă, respectiv s-a aprobat Ghidul Solicitantului. În următoarele 30 de zile solicitanții se pot înscrie în program. Se estimează că cele 300 de milioane de euro destinate investițiilor pentru retehnologizare și linii de producție nepoluante vor avea cel puțin 30 de beneficiari. Vor avea prioritate firmele care contribuie la reducerea dependenței de import. Se încurajează astfel realizarea lanțurilor valorice esențiale în dezvoltarea economiei naționale. Schema de ajutor de stat se adreseazăMai mult
BANI PRIN PNI „ANGHEL SALIGNY” PENTRU DEZVOLTAREA ÎNTREGULUI JUDEȚ
Consiliul Județean Hunedoara a obținut fonduri guvernamentale pentru șase proiecte care vizează reabilitarea sau modernizarea infrastructurii rutiere din zone de interes turistic și economic ale județului Hunedoara. Lista proiectelor: Reabilitare drumuri judeţene pentru dezvoltarea infrastructurii turistice şi promovarea patrimoniului economic şi cultural al judeţului Hunedoara DJ 686D: Brazi (DJ 685) – Râu de Mori (DJ 686) – valoare 4.413.124,88 lei; Modernizare DJ 672C limita judeţului Gorj – Valea de Pești – DN 66A, km 40+776 – km 50+309 – valoare 46.677.422,23 lei; Reabilitare drumuri judeţene pentru dezvoltarea infrastructurii turistice şiMai mult
Ecologiștii au strigat mobilizarea, la Deva !
Sambăta a avut loc ședința Biroului Executiv Național al PER la Deva. Președintii de filială ai PER au stabilit alături de conducerea centrală demararea unei campanii de semnături pentru naționalizarea prin răscumparare a resurselor naturale și a companiilor de distribuție. Ecologiștii au strigat mobilizarea strângerii de semnături în toate județele țării și vin cu o inițiativa concretă pentru a ajuta românii și România în această criza a energiei. Partidul Ecologist Român face apel către toți românii să contribuie la îndeplinirea acestui obiectiv pentru a putea plăti prețuri mai mici laMai mult
Țebea, pregătită pentru Serbările Naționale !
La Complexul de Monumente de aici au fost făcute ultimele pregătiri pentru comemorarea lui Avram Iancu. Mii de oameni participă an de an la Serbările Naţionale de la Ţebea, prilejuite anul acesta de împlinirea a 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu, supranumit şi „Crăişorul Munţilor”. Hunedoreni, dar şi oaspeţi din alte judeţe vin aici să asiste la eveniment, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în straie naţionale, cu drapelul tricolor în mâini sau purtând alte simboluri naţionale. Spre deosebire de anii anteriori, evenimentele publice de anul acesta se vorMai mult

