Stroia Tiberiu
Programul „Masă caldă în școală” a fost prelungit
Aproximativ 180.000 de elevi și preșcolari din 450 de unități de învățământ vor primi o masă caldă pe zi sau un pachet alimentar. Ministra liberală a Educației a decis continuarea și în acest an a programului-pilot ”Masă caldă”. Potrivit noii legi a învățământului preuniversitar, din anul următor programul-pilot va fi înlocuit cu programul ”Masă sănătoasă”, care va avea peste un milion de beneficiari. „Până se pot pregăti actele normative secundare și se vor face licitațiile în teritoriu pentru un milion de copii, ne dorim să continuăm cu formula de pânăMai mult
Ana-Maria Rugescu ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Deva
Cu respect și bucurie i-am conferit astăzi, 28 septembrie 2023, în cadrul ședinței Consiliului Local al Municipiului Deva, titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Deva doamnei Ana-Maria Rugescu. Este un titlu onorific acordat în semn de recunoștință pentru activitatea și serviciile aduse comunității. Doamna Ana-Maria Rugescu, a urmat cursurile Școlii gimnaziale de artă, continuând apoi cu Liceul de muzică și de arte plastice, făcând parte din prima promoție a Liceului de Arte din Deva (1969 – 1973). Ulterior a urmat cursurile Facultății de Arte Plastice și decorative din ClujMai mult
Deva: Se lucrează în ritm susținut la reabiltarea Școlii Generale nr.5
Lucrările de reabilitare și modernizare a Școlii Generale nr. 5 de pe strada Scărișoara continuă în ritm susținut! Lucrările de reabilitare și modernizare a Școlii Generale nr. 5 de pe strada Scărișoara, care aparține de Liceul Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” din Deva avansează. Au fost finalizate lucrările de creștere a eficienței energetice a clădirilor în care funcționează sălile de clasă în partea dinspre stradă și se lucrează în zona dinspre curtea școlii. La acoperiș a fost turnată șapa și urmează instalarea membranei. Constructorul a finalizat instalația de hidranți exterioară, iarMai mult
Biblioteca Județeană: A XII-a ediție a manifestării culturale „Noaptea bibliotecilor”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara, organizează, în primul sfârșit de săptămână din luna octombrie, cea de-a XII-a ediție a manifestării culturale desfășurate sub genericul Noaptea Bibliotecilor. Biblioteca își va deschide porțile și își va aștepta prietenii în ziua de 7 octombrie 2023, ora 1800, iar publicul va putea petrece ore plăcute alături de noi până după miezul nopții. Publicul fidel al bibliotecii este deja familiarizat cu această manifestare ce are locMai mult
Emil Rîșteiu le trimite simerienilor nota de plată pentru campania din 2020
După ce a zăcut aproape patru ani pe un teren privat, fără acordul proprietarului( Societatea de Administrare Active Feroviare) și fără documente justificative din care să reiese cum și cine a mutat-o din gară pe terenul respectiv, “locomotiva fantomă” din Simeria trebuie… relocată din nou. Ministerul Transporturilor a somat Primăria Simeria ca în termen de 15 zile să-i pună la dispoziție documentele justificative care fac dovada relocării locomotivei de epocă din gară pe terenul privat din zona magazinului Profi. Mai mult, SAAF notifică primăria să respecte contractul de custodie șiMai mult
S-a stabilit finala „Cupei Corbişorilor Albaştri” 2023
Echipele Liceului Teoretic „Traian Lalescu” şi a Şcolii Gimnaziale Nr. 1 vor juca, astăzi, în ultimul act al întrecerii organizate de Primăria municipiului Hunedoara şi de CS Corvinul 1921 Hunedoara – cu prieljul „Săptămânii Europene a Sportului”. Primii au trecut, astăzi, cu 3-2 de echipa Colegiului Economic „Emanuil Gojdu”, după un meci extrem de spectaculos, în vreme ce elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 1 i-au depăşit pe colegii lor de la Şcoala Gimnazială Nr. 6. Sunt programatele finala mică şi finala mare a competiţiei. Meciul pentru locul trei are loc laMai mult
Sarmizegetusa Regia: Ziua Mondială a Turismului
Peste 150 de elevi care studiază turismul în școlile din județul Hunedoara au răspuns invitației DGAMPT Hunedoara de a sărbători această zi specială în Cetatea Dacică Sarmizegetusa Regia. Pentru elevi a fost o adevărată bucurie să lase deoparte confortul claselor de curs pentru a cunoaște istoria prin intermediul unei lecții deschise și pentru a învăța tainele ghidajului. Au participat elevi de la: Liceul Tehnologic Crișan – Crișcior, Colegiul Economic Emanoil Gojdu – Hunedoara, Liceul Teoretic I. C. Brătianu – Hațeg, Liceul Prof. Bora Tit Liviu – Baru, Liceul Tehnologic AgricolMai mult
Medicii Hunedoarei: Dr. Negrii Alexandra Andreea
Hunedoreancă, absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, domnișoara doctor Alexandra Andreea Negrii este medic specialist OFTALMOLOG. Elevă eminentă, a fost admisă la facultatea de medicină, fără examen de admitere, deoarece fusese olimpică la faza națională de biologie în timpul liceului. ”Deși îmi doream să urmez medicina, pentru o vreme am cochetat cu un domeniu care se plia pe firea mea mai artistică, respectiv arhitectura. Însă, oftalmologia a devenit, de la primul contact, o specializare care m-a atras.” ”Oftalmologia este o specialitate medicală si chirurgicală fascinantă,Mai mult
S.P.I.G.M. Deva vă informează
În data de 28.09.2023 se vor efectua lucrări de întreținere și curățenie a zonelor mai jos enumerate. Deasemenea, pentru a facilita accesul și desfășurarea activităților specifice de întreținere vă rugăm sa evitati parcarea autoturismelor în intervalul orar 07:30 – 15:30, în zonele mentionate. Vă mulțumim!
Iranienii au lăsat Termocentrala Mintia de izbeliște! BNS: Pericol iminent de dezastru ecologic
Rămasă fără personal care să asigure mentenanța, Termocentrala Mintia poate reprezenta un pericol major pentru localitățile aflate în vecinătatea sa. Într-un comunicat de presă transmis de către Blocul Național Sindical(BNS) se arată că: “ Termocentrala Mintia a rămas fără personal pentru mentenanţă şi menţinerea în siguranţă a instalaţiilor după ce proprietarul a denunţat unilateral contractul cu firma de mentenanţă. La acest moment, barajul de pe râul Mureş din Mintia Sat reprezintă un pericol iminent, iar neexploatarea în condiţii de siguranţă poate duce la un dezastru pentru satele aflate în aval,Mai mult

