Stroia Tiberiu
ȘOIMUȘ: Comunitatea se mobilizează în sprijinul familiei a cărei casă a fost afectată de un incendiu
“Dragi cetățeni ai comunei Șoimuș, mâine la ora 8:30 angajații primariei Șoimuș alături de cei care vor să ajute voluntar ne vom mobiliza să evacuăm cele rămase după incendiu la casa arsă din Șoimuș. Punctul de întâlnire este în fata scolii generale din Șoimuș. Vă aștept într-un număr cât mai mare să dăm o mână de ajutor familiei care a fost năpăstuită de incendiu. În același timp fac un apel sa ne mobilizam să îi ajutăm cu materiale de construcții. O să facem o evaluare și voi reveni cu oMai mult
CĂLAN: Faciltățile acordate unor persoane privind locuințele ANL puse sub semnul întrebării
PRIMĂRIA CĂLAN – între LEGALITATE și (I)MORALITATE (în viziunea AUR-CĂLAN) Prieteni, se observă că în anumite conjuncturi se vehiculează tot mai des sintagma NU-I MORAL, DAR E LEGAL, iar sub masca acestui principiu, îndoielnic din păcate, se derulează tot felul de afaceri dubioase. Bunăoară, zilele acestea, ședința Consiliului Local (care, de regulă este programată în ultima zi de vineri din lună) s-a decalat inexplicabil, și s-a programat pe data de 11.10. 2014, adică cu două săptămâni mai devreme. De unde atâta grabă, d-le primar? Evident că există unele motive, maiMai mult
DEVA: Serviciul de Iluminat Public va avea un dispecerat care va prelua sesizările cetățenilor
În atenția cetățenilor de pe raza U.A.T municipiul Deva: Primăria Municipiului Deva a încheiat ,,Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de Iluminat Public al Municipiului Deva prin concesiune” cu EURO-AUDIT SERVICE SRL care urmează să preia toate apelurile telefonice de pe raza de operare referitor la : – reclamații, sesizări; – defecțiuni la sistemul de iluminat public; – propuneri; – solicitări,recomandări, etc. Dispeceratul va funcționa non-stop (24/24h; 7/7 zile) și poate fi apelat la numărul de tel.: 0724752178 și la adresa de mail: office@easervices.ro . Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat
Lucrările pentru eficientizarea energetică a spitalului din Hunedoara, în plină desfășurare
Cel mai mare proiect de eficientizare energetică din municipiul Hunedoara se derulează la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”. Această investiție are la bază o finanțare europeană de 7,5 milioane de euro, drulată în cadrul programelor destinate eficientizării energetice a instituțiilor sanitare, inclusiv obiectivelor conexe. Suprafaţă totală anvelopată este de peste un hectar ,,La ora actuală, legat de stadiul lucrărilor, trebuie spus că au fost placate corprile A și C cu panouri din fibrociment pe fațada acestora, pe corpul B lucrările vor fi continuate cu placarea cu plăci în culoarea cărămiziuMai mult
Comuna Cerbăl: Nea Marin și echipa emisiunii „Poftiți pe la noi” fascinați de Ținutul Pădurenilor
“Echipa emisiunii „Poftiți pe la noi”, alături de Nea Marin și vedetele invitate, au ajuns la noi acasă, în Ținutul Pădurenilor, Cerbăl. Aici, participanții au fost provocați să se descurce în viața rurală, bucurându-se de peisajele minunate și de autenticitatea tradițiilor noastre. Cu stilul său inconfundabil, Nea Marin reușește să îmbine disciplina și voia bună, punând vedetele în fața provocărilor vieții de la sat, dar și a frumuseților naturale și culturale pe care le oferă Ținutul Pădurenilor. Această emisiune ne-a oferit șansa de a ne ajuta la promovarea și dezvoltareaMai mult
Luni, 14 octombrie, Complexul Aqualand Deva va fi închis pentru acțiuni de igienizare
Reprezentanții Direcției Baze Agrement din cadrul Primăriei Municipiului Deva anunță că, luni, 14 octombrie 2024, Complexul Aquland Deva se va închide pentru public. Pentru a asigura un mediu curat și sigur pentru vizitatori, vor fi executate lucrări de dezinsecție, dezinfecție și deratizare în incinta complexului acvatic. Complexul de agrement se va redeschide pentru public, marți, 15 octombrie 2024 și va funcționa după programul normal. Reamintim programul de funcționare al Aqualand Deva: – Luni, între orele 14:00-21:00 – Marți, Miercuri, Joi, Vineri, între orele 9:00-21:00 – Sâmbătă și Duminică, între oreleMai mult
VASILICĂ POTECĂ, senator AUR: Am aflat cu stupoare că se lucrează la o “reformă” legată de proprietate
Potecă: Din păcate se discută depre ce face Ciolacu sau Geoană și nu se vorbește despre ce urmează să ni se întâmple! Invitat la postul local de televiziune Hunedoara 1 Tv, senatorul Vasilică Potecă a accentuat faptul că dezbaterile publice care au loc în ultima perioadă nu au nicio legătură cu ceea ce ar trebui să facem în viitor. “În ultima perioadă am trecut dintr-o criză în alta, și în loc să discutăm despre problemele reale ale societății, despre reformele care întârzie să apară, am dezbătut și din păcate dezbatemMai mult
Rafael Popa, elev al Liceului Tehnologic Agricol din Geoagiu, nominalizat la Gala Excelenței Hunedorene
Un tânăr remarcabil, președintele Consiliului Școlar al Elevilor la Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu, Rafael a demonstrat o pasiune neobosită pentru învățare și implicare activă în comunitatea școlară. Cu o serie impresionantă de premii obținute la olimpiadele județene și naționale, Rafael este un exemplu strălucit de excelență academică și leadership în rândul tinerilor. Gala Excelenței Hunedorene în Educație este un eveniment de prestigiu, organizat anual de către Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Marea Lojă Națională din România, cu scopul de a recunoaște și celebra cei mai merituoși elevi șiMai mult
MUNICIPIUL HUNEDOARA: Liberalii continuă seria întâlnirilor cu cetățenii
„În municipiul Hunedoara am continuat în această după amiază seria întâlnirilor cu cetățenii. Vă invit să susțineți echipa PNL Hunedoara, să construim împreună județul pe care ni-l dorim cu toții! Hunedoara liberală înseamnă mai mult decât un slogan sau un concept. Înseamnă dezvoltarea mediului de afaceri, locuri de muncă bine plătite, inițiative legislative pentru creșterea nivelului de trai al tututor oamenilor, o infrastructură modernă, un sistem medical competitiv care să răspundă tuturor cerințelor, susținerea seniorilor noștri prin măsuri legislative corecte, dar și susținere pentru dezvoltarea zonelor rurale. Hunedoara liberală esteMai mult

