Meniu Principal

Stroia Tiberiu

 

VĂLIȘOARA: Un autoturism s-a răsturnat pe DN 76

În urmă cu puțin timp, printr-un apel la numărul unic de urgență 112 a fost anunțată producerea unui accident rutier pe DN 76, localitatea Vălișoara. Pentru misiune au fost alocate de urgență o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Pompierii au constatat faptul că, în accident a fost implicat un singur autoturism care s-a răsturnat pe plafon. În urma evenimentului, cele două persoane care se aflau în autoturism (o femeie în vârstă de 49 de ani și unMai mult


SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DEVA: Un an de cardiologie intervențională

Astăzi, marcăm un moment de referință pentru sănătatea din județul Hunedoara: se împlinește un an de când, ÎN PREMIERĂ, au fost efectuate primele proceduri la Compartimentul de Cardiologie Intervențională și Cateterism Cardiac! În decursul acestui an, 172 de pacienți au beneficiat de proceduri avansate precum coronarografii diagnostice și angioplastie coronariană cu implant de stenturi. Cu un total de 128 de stenturi implantate, aceste intervenții au adus speranță și viață pentru pacienții tratați la Spitalul Județean de Urgență din Deva. Cardiologia intervențională este un domeniu de maximă importanță în tratarea bolilorMai mult


Lansarea volumului”Corneliu Vadim Tudor și România Mare- o moștenire pentru viitor” la Deva și Petrila

Turneul de lansare a volumului”Corneliu Vadim Tudor și România Mare- o moștenire pentru viitor” continuă în județul Hunedoara! Ne vedem vineri, ora 18:00, la Cafeneaua Jos Pălăria din Deva și sâmbătă, ora 12:00, la Casa de Cultură Ladislau Schmidt din Petrila pentru a ni-l aminti pe 𝐂𝐨𝐫𝐧𝐞𝐥𝐢𝐮 𝐕𝐚𝐝𝐢𝐦 𝐓𝐮𝐝𝐨𝐫, exact așa cum a fost: un om plin de viață! Vă puteți înscrie participarea la eveniment pe site-ul 𝐰𝐰𝐰.𝐯𝐚𝐝𝐢𝐦-𝐭𝐮𝐝𝐨𝐫.𝐫𝐨, Secțiunea Turneu. Vă așteptăm cu drag să luați parte la această lansare specială alături de Lidia Vadim Tudor. Alianța pentru Unirea RomânilorMai mult


CSM DEVA: Bălan Alexandru se califică la Campionatul Mondial Ironman 2025!

Alex ne transmite câteva cuvinte despre această fantastică performanță:  “Pe 21 septembrie, am avut onoarea de a participa la competiția internațională Ironman Italia Emilia-Romagna, prima mea cursă de distanță lungă Ironman și un moment definitoriu în cariera mea sportivă. Cu inima plină de ambiție și determinare, am înfruntat cei 3,8 km de înot, 180 km de bicicletă și 42,2 km de alergare, având în minte obiectivul suprem: calificarea la Campionatul Mondial Ironman 2025 din Nisa, Franța. Într-o competiție dominată de unii dintre cei mai puternici atleți din Europa, am reușit,Mai mult


5 OCTOMBRIE – „Cupa Căprioara II” , concurs de automobilism sportiv

Concursul sportiv de automobilism de viteză ,,Cupa Căprioara II” aduce sâmbătă, 5 octombrie 2024, închideri de circulație pe DJ 707J, sectorul de drum cuprins între intersecția cu DN 7 și zona Căprioara, între orele 7:00-19:00. Concursul este organizat de Asociația Club Sportiv HD Motor Sport. ,,Cupa Căprioara a fost creată din dorința profundă de a menține vie tradiția sportului cu motor în orașul Deva, oferind o platformă sigură și competitivă pentru pasionații de automobilism. Evenimentul le oferă participanților oportunitatea de a-și explora și dezvolta talentul în pilotaj, precum și deMai mult


„Ziua Antreprenorului”, eveniment organizat de Ministerul Economiei Antreprenoriatului și Turismului

În 2 octombrie- Ministerul Economiei Antreprenoriatului și Turismului a organizat Ziua Antreprenorului, un eveniment care prin natura sa celebrează inovația, spiritul și de ce nu adaptabilitatea antreprenorului român la dinamica surprinzătoare a momentului. Am fost onorat să particip în calitate de secretar de stat la un eveniment care a pus în valoare tot ceea ce înseamnă viziunea noastră despre parteneriatul public-privat, un eveniment care a accentuat necesitatea sprijinirii din ce în ce mai consistente a mediului antreprenorial românesc dând astfel sens, rigoare și desigur posibilități de finanțare celor care îșiMai mult


BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ se pregătește pentru cea de-a XXIII-a ediție a „Salonului Hunedorean al Cărții”

În curând va avea loc unul dintre evenimentele importante pregătite de biblioteca noastră, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, pentru voi şi anume – Salonul Hunedorean al Cărţii, aflat la cea de-a XXIII-a ediţie! Managerul bibliotecii noastre, domnul Sebastian Bara, însoţit de o parte din colegele noastre au ieşit pe străzi să promoveze evenimentul mult aşteptat. Le mulţumim tuturor celor care ne-au ascultat şi care au primit invitaţia şi pliantul nostru şi îi aşteptăm pe ei, cât şi pe cât mai mulţi dintre voi la acest târg de carte, care vaMai mult


INIȚIATIVĂ LIBERALĂ: Teren de golf în jurul găurii de șase milioane de euro din curtea Primăriei Deva

Călin Marian, candidatul PNL la Senat spune că proiectul a întâmpinat unele dificultăți, dar a precizat că, nimic nu este imposibil atunci când îți propui să dai o notă prezidențială reședinței de județ. “Eram la o întâlnire cu primarii liberalii, majoritatea pasionați de acest sport și s-a pus problema construirii unui teren de golf. Aveam nevoie de o gaură, ceva mai mare, după cum mi-au sugerat unii primari mai puțin inițiați în joaca asta la gaură. Cea mai mare gaură din județ este în curtea Primăriei Deva, vreo șase milioaneMai mult


ORĂȘTIE: Cuplurile care au împlinit o jumătate de veac împreună, sărbătorite în cadrul unui eveniment festiv

„Cu ocazia Zilei Internaționale a Vârstnicilor, am avut deosebita onoare de a premia cuplurile din comunitatea noastră care au sărbătorit anul acesta 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Evenimentul a avut loc la Sala Astra, unde am celebrat dragostea, respectul și devotamentul acestor familii care ne sunt modele de viață și stabilitate. Atmosfera a fost completată de un moment muzical special. A fost o seară plină de emoție, recunoștință și bucurie. Le mulțumesc tuturor celor prezenți și vă invit să fim mereu aproape de cei dragi prețuind valorile care neMai mult


2025, Anul Copilului în România

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat astăzi 2 octombrie 2024, proiectul legislativ privind instituirea anului 2025 drept „Anul Național al Copilului”. România a avansat mult în ultimele decenii în ceea ce privește protecția drepturilor copilului, dar inechitatea este în continuare o realitate la nivelul societății românești. Avem copii în țara noastră care se află în risc de excluziune socială sau sărăcie. La nivelul UE, peste 19 milioane de copii se află în situații similare. Deși există legislație națională specifică, o strategie clară și un plan de acțiuneMai mult