Meniu Principal

Stroia Tiberiu

 

Invitație la o partidă de pescuit cu premii !

Primăria Municipiului Deva, Serviciul Public Administrare Cetate și Asociația Pescarilor Sportivi Deva organizează, sâmbătă, 5 mai 2018, la ora 8:00, un concurs de pescuit sportiv la Balta Populată din Deva. Competiția este deschisă tuturor pescarilor amatori, începând cu vârsta de 14 ani. Înscrierile se fac la magazinele ”Avatul” (Bulevardul Decebal, bl. 109, parter) și ”Fishing Center” (Calea Zarandului, nr. 23), din Deva, sau la numărul de telefon 0721.091.230 (persoană de contact: Ioan Șimon), până vineri, 4 mai 2018, la ora 18:00. Taxa de înscriere este 20 de lei/persoană (pentru concurențiiMai mult


”Ziua Porților Deschise” la Centrul Teritorial Deva al ASE București

Centrul Teritorial Deva al Academiei de Studii Economice din București organizează, luni, 7 mai 2018, ”Ziua Porților Deschise” – ediția a II-a. Evenimentul se adresează liceenilor care sunt interesați să urmeze ciclul universitar de licență la Academia de Studii Economice – Facultatea de Management, forma de învățământ la distanță, în anul universitar 2018-2019. Astfel, luni, Caravana ASE își va prezenta oferta educațională în municipiul Hunedoara. La eveniment vor participa peste 300 de elevi din clasele a XII-a de la cinci unități de învățământ – Colegiul Național de Informatică ”Traian Lalescu”,Mai mult


Telecabina de la Cetatea Deva va fi oprită aproximativ trei săptămâni !

Primăria Municipiului Deva aduce la cunoștința localnicilor și turiștilor că telecabina care facilitează accesul la Cetatea Deva va fi oprită timp de aproximativ trei săptămâni, începând de joi, 3 mai 2018. Măsura a fost luată ca urmare a deteriorării unui cablu ce permite deplasarea echipamentului pe șine. Potrivit reprezentanților Serviciului Administrativ Telecabină, pentru evitarea oricăror pericole, cablul uzat va fi înlocuit. Lucrările de reparații și verificare a instalației se vor desfășura până în jurul datei de 25 mai 2018. În perioada în care telecabina nu va fi funcțională, accesul laMai mult


„Reducerea birocrației – o prioritate a Guvernului Viorica Dăncilă”

Alături de măsurile sociale care vizează majorări salariale, reducerea birocrației este una din măsurile principale asumate de Guvernul condus de premierul Viorica Dăncilă. În acest sens, în primele trei luni ale anului 2018, Guvernul a accelerat procesul de debirocratizare și relaxare fiscală. Reducerea birocrației pentru persoanele cu venituri independente s-a realizat prin introducerea unei singure declarații fiscale, față de 7 câte erau necesare până acum. S-a redus astfel și numărul termenelor scadente de la 5 la 1. De asemenea, angajații nu mai plătesc CASS pentru drepturile de proprietate intelectuală. TotMai mult


Aproape 7.000 de turiști au vizitat Cetatea Deva în minivacanța de 1 Mai

Peste 6.600 de turiști au vizitat Cetatea Deva în minivacanța de 1 Mai, aproape cât totalul vizitatorilor înregistrați în primele două luni ale anului – . Fortăreața veche de opt secole a fost vedetă în intervalul 27 aprilie–1 mai 2018, când 6.630 de turiști au vizitat-o folosind telecabina pentru cel puțin una dintre călătorii. Mai mult de jumătate dintre vizitatori au fost adulți (58%), alți 34% copii, 7% pensionari, iar ceilalți, persoane care au acces gratuit la călătoria cu telecabina (veterani de război, persoane cu dizabilităţi și copii instituționalizați). MajoritateaMai mult


2 MAI – Ziua Națională a Tineretului

La data de 2 mai sărbătorim tânăra generație. Proiectul legislativ privind decretarea acestei zile a fost iniţiat în anul 2004, de către 15 deputaţi reprezentând toate formaţiunile politice parlamentare. La 5 octombrie 2004, legea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, aceasta fiind şi Camera decizională. Astfel, conform Legii nr. 425/25 octombrie 2004, ziua de 2 mai a devenit Ziua Naţională a Tineretului. Ziua Națională a Tineretului este ziua în care suntem datori să analizăm dacă facem suficient pentru generația adulților de mâine, dacă reușim să le asigurăm un viitorMai mult


Staţiunea Geoagiu-Băi dă startul unui nou sezon estival

Geoagiu:  Administraţia locală  şi agenţii economici din Staţiunea Geoagiu Băi fac eforturi susţinute pentru realizarea dotărilor şi serviciilor publice necesare -care să asigure creşterea calităţii serviciilor oferite turiştilor  În acest weekend, a avut loc deschiderea oficială a noului sezon estival din Staţiunea Geoagiu-Băi. Aceste eveniment a fost organizat de Primăria oraşului Geoagiu, împreună cu Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială a Judeţului Hunedoara. Încă din luna martie, autoritatea locală a demarat pregătirile pentru a întâmpina cum se cuvine turiştii. Astfel, s-au efectuat lucrări de amenajare a spaţiilor verzi, s-au văruit pomii şiMai mult


Programul de vizitare a Cetății Deva se modifică

În perioada 1 mai-30 septembrie 2018, Cetatea poate fi vizitată zilnic, între orele 9:00-21:00. După același program va funcționa și telecabina care facilitează accesul pe monument. Accesul pe Cetatea Deva se poate face pe jos, pe la Poarta 1, sau cu telecabina. Ultimele curse ale telecabinei vor fi la ora 20:30 (urcare) și 20:50 (coborâre). Ultima intrare pe Poarta 1 va avea loc la ora 20:30. Poarta 1 se închide la ora 21:00. Bogdan Bîrlea, Comp.Comunicare, relații externe, Promovare imagine


CU POLITICA LA ANALIZE


Bibliotecile laureate în anul 2017

Festivitatea de premiere a bibliotecilor publice care au ocupat locuri fruntașe în competiția anuală „Bibliotecile anului”, ediția 2017   Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara a organizat, în ziua de 7 martie,  un eveniment deosebit de important în viața bibliotecilor publice din județul Hunedoara: festivitatea de premiere a bibliotecilor publice care au ocupat locuri fruntașe în competiția anuală „Bibliotecile anului”, ediția 2017. Am premiat, cu acest prilej, acea bibliotecă municipală, orășenească și comunală care a obținut cele mai bune rezultate în activitate în anul 2017.  Mai mult