Meniu Principal

Stroia Tiberiu

 

Angajații lunii aprilie la Apa Serv Valea Jiului

Directorul general al Apa Serv, Costel Avram i-a felicitat în mod public pe salariații cărora le-au fost înmânate diplomele de merit Trei laureați ai titlului de ”Angajat al lunii” Odată cu începutul unei noi luni calendaristice, a venit momentul unei noi evaluări a activității salariaților de la Apa Serv Valea Jiului. În urma analizei efectuate de echipa managerială a operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, au fost desemnați alți trei laureați ai titlului de ”Angajat al lunii” a căror activitate din luna aprilie 2018 s-a dovedit aMai mult


Lucian Heiuș calcă apăsat pe urmele lui Florin Roman

În lipsa argumentelor liderii liberalilor hunedoreni  au adus nivelul discursului politic la adresa social-democraților  în zona de bășcălie și a epitetelor. Un discurs agresiv și pe alocuri injurios implementat în județul Hunedoara de “ albanezul”  Florin Roman, cel care pentru o perioadă scurtă de timp a preluat conducerea PNL-ului în județ. Lucian Heiuș reia tema discursurilor jignitoare la adresa social-democraților hunedoreni Ultima conferință de presă susținută de Lucian Heiuș s-a făcut remarcată doar prin prisma faptului că și de această dată deputatul liberal nu a ezitat să-l eticheteze pe liderulMai mult


Turneul Naţional „Flautul Fermecat” – Deva, 5 iunie 2018

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” vă invită la un eveniment cultural de excepție, marți, 5 iunie 2018, la ora 19.00, la Sala Pro Arte a Colegiului Național ”Decebal” Deva. Turneul Național ”Flautul Fermecat” revine la Deva, în formula Ion Bogdan Ștefănescu (flaut) și Costin Soare (chitară) și propune publicului o călătorie sonoră prin muzica de calitate. Ion Bogdan Ștefănescu este prim-flautist al Filarmonicii ”George Enescu” și solist al Filarmonicii ”Banatul” din Timișoara. Are o activitate concertistică susținută – atât ca solist, cât și ca membru în diverseMai mult


Festivalul de muzică pop „Deva Music Star” – 2-3 iunie 2018

Peste 50 de concurenţi din 11 judeţe ale ţării şi din Municipiul Bucureşti participă la ediţia a V-a a Festivalului de muzică pop pentru copii şi adolescenţi „Deva Music Star”, care debutează sâmbătă, 2 iunie 2018, la ora 17.00, în Piaţa Victoriei din Deva, cu concursul de interpretare. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean” şi are ca principal scop promovarea copiilor şi tinerilor cu calităţi vocale şi artistice, muzicale şi interpretative. „Deva Music Star” se desfăşoară pe trei categorii de vârstă: 6-8 ani, 9-11Mai mult


CU POLITICA LA ANALIZE 18.05.2018

Publicată de Antena1 Deva pe 18 Mai 2018


Președintele „GHINION” și susținătorul ruşinos al statului paralel

Am luat act de gestul primitiv din punct de vedere politic al susținătorului ruşinos al statului paralel, Ludovic Orban care, în lipsa unei experiențe de lider poltic, a găsit de cuviință să depună o plângere penală halucinantă împotriva Premierului României. Acuzațiile sunt absolut ridicole și, orice student la Drept poate constata că demersul juridic al domnului Orban este absurd din toate punctele de vedere. Acuzațiile de înaltă trădare, uzurparea funcţiei publice, divulgare de informaţii nepublice şi prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte preşedintelui României în scopul ascunderii săvârşirii unor fapteMai mult


Proiect marca Rotary

Rotary Club Deva Castrum în parteneriat cu Crucea Roşie şi Colegiul Naţional Decebal au organizat o activitate de iniţiere în primul ajutor  Evenimentul a avut loc în sala de sport a Colegiului Naţional Decebal din Deva şi s-a adresat elevilor din clasele a-IV-a, a-V-a şi a-VII-a. Proiectul,  aparținând Rotary Club Deva Castrum în parteneriat cu Crucea Roşie – filialele Deva şi Ilia,  şi-a propus instruirea tinerilor în a oferi primul ajutor de bază. Primul ajutor are rolul de a veni în sprijinul rezolvării urgențelor minore și prevenirea agravării situației înMai mult


Ziua Porților Deschise la Poliția Locală Deva

Ziua de 21 mai este declarată prin Legea nr. 138/2015, Ziua Poliției Locale și este marcată în fiecare an la nivel național. Cu această ocazie, luni, 21 mai 2018, între orele 10.00-13.00, Poliția Locală Deva își deschide porțile pentru cetățenii orașului. Alături de polițiștii locali în această zi de sărbătoare va fi și Primarul Municipiului Deva, domnul Nicolae – Florin Oancea.  Și-au anunțat deja  prezența la eveniment elevi și profesori de la școlile și liceele din oraș. Vizitatorilor le va fi prezentată tehnica și autospecialele din dotarea poliției locale, liMai mult


Se anunță din nou multă distracție la Fruhlingsfest Deva, în perioada 17-20 Mai 2018

Festivalul are loc în Piața Cetății unde se montează un cort imens, pentru a cuprinde toată voia bună a participanților. Pentru a doua oară la Deva, cei care vor fi prezenți trebuie să știe următoarele lucruri: –  Marea deschidere a cortului va avea loc Joi, în data de 17.05.2018, de la ora 18:00! Programul continuă zilnic de la ora 11:00 -23:00. Intrarea este liberă! –  Petrecere bavareză înseamnă muzică bună și imnuri germane, intonate de Klaudia și al său Party Band. MC Marian Maican și DJ Edelweiss vor anima atmosfera!Mai mult


CU POLITICA LA ANALIZE 16.05.2018