Stroia Tiberiu
COMUNICAT DE PRESĂ
Organizația Județeană a Partidul Social Democrat Hunedoara dezaprobă categoric actele de violență care au deturnat demonstrația din 10 august 2018. Este regretabil faptul că o acţiune democratică a fost deturnată şi s-a soldat cu numeroşi răniţi şi pagube materiale pentru a servi unor scopuri politice ilegitime. PSD Hunedoara respectă libera exprimare și susține dreptul democratic al oricărui cetățean de a protesta, dar condamnă categoric intervențiile politice prin care se încearcă deturnarea manifestațiilor în acțiuni violente, cu scopul răsturnării Guvernului și pentru înlăturarea puterii politice stabilită în mod legitim, prin alegeri libereMai mult
Noua lege a pensiilor va elimina inechitățile. Nicio pensie în plată nu va scădea
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul Legii pensiilor. Acesta își propune eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane ce au lucrat acelaşi număr de ani, în aceeaşi profesie şi au cotizat egal, să aibă pensii diferite. De asemenea, se elimină inechităţile din sistem dintre femei şi bărbaţi care au lucrat acelaşi număr de ani, în aceleaşi condiţii şi care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite. Prin actul normativ, pensiile în discuţie se egalizează. Foarte important este faptul căMai mult
Internship al Guvernului României
Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, s-a întâlnit cu 20 de tineri din cadrul Programului de Internship al Guvernului României Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, alături de secretarul de stat, Lilla Debelka, și subsecretarul de stat, Victor Ionescu, s-au întâlnit cu 20 de interni din cadrul Programului de Internship al Guvernului, ediția 2018 la sediul MRP. Ministrul le-a prezentat atât domeniul de activitate al instituției, cât și proiectele și programele realizate și aflate în curs de implementare dedicate sprijinirii românilor din afara granițelor. Totodată, discuțiile s-au centratMai mult
O bogată şi diversă ofertă editorială -stand de carte cu vânzare la Biblioteca Judeţeană
Editura TREI publică lucrări teoretice, axate pe subiecte precum psihologie academică, psihologie practică, eseu, dar şi literatură de ficţiune Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează pentru iubitorii de lectură, în perioada 6 august – 28 septembrie 2018, un stand de carte cu vânzare al Grupului Editorial TREI din Bucureşti. În incinta Secţiei de Artă şi Carte Franceză, unde va fi amenajat standul, se va găsi o foarte bogată şi diversă ofertă editorială, cărţi ce vor suscita interesul cititorilor de toate vârstele şi toate categoriile. Editura TREI se găseşteMai mult
La sfârșitul săptămânii trecute, Ștrandul Municipal din Deva a adus încasări de aproape 24.000 lei la bugetul local
Ștrandul Municipal din Deva s-a aflat weekend-ul trecut pe lista preferințelor devenilor, în ceea ce privește locul de petrecere a timpului liber. Peste 2000 de persoane au trecut pragul bazei de agrement și au profitat de soare și de apa curată și limpede din bazine. În zilele de vineri – 3 august, sâmbătă – 4 august și duminică – 5 august 2018, încasările au fost de 23.699 lei, realizate din tarifele de acces și taxa de închiriere pentru șezlong. Tarifele sunt aceleași ca și anul trecut: intrare adulți –Mai mult
Miercuri, începe campania de dezinsecție avio, terestră și deratizare, în municipiul Deva
Primăria Municipiului Deva și operatorul Serviciului de Salubritate pentru activitatea de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare al municipiului Deva – S.C. CORAL IMPEX SRL vor demara începând de miercuri, 8 august 2018, încă o etapă a campaniei de dezinsecție avio (stropire din avion) și terestră pe raza municipiului Deva, precum și deratizare zone verzi. Campania va avea loc după următorul program: Miercuri, 8 august 2018: – dezinsecție avio, începând cu ora 20:00; – dezinsecție terestră, începând cu ora 22:00 (cimitire, zonele verzi dintre blocuri); – dezinsecție terestră, începând cu ora 24:00 (parcuriMai mult
PSD Hunedoara, alături de oamenii afectați de inundații
În această săptămână, inundațiile au afectat nordul şi vestul judeţului Hunedoara, zone ce s-au aflat sub incidenţa codului portocaliu de fenomene meteo periculoase, caracterizate de averse de ploaie care au putut ajunge la 45 litri pe metru patrat. Cea mai afectată a fost comuna Vața de Jos, unde peste 120 de gospodării au fost inundate. Organizația Județeană PSD Hunedoara, Organizația Femeilor Social Democrate a județului Hunedoara, tinerii social-democrați, precum și colegii seniori și-au unit forțele pentru a le fi alături oamenilor. A fost distribuită apă în satele afectate, precum șiMai mult
Angajații lunii iulie la Apa Serv Valea Jiului
Luna iulie a anului 2018 a fost una solicitantă pentru întregul colectiv de salariați ai Apa Serv Valea Jiului, ca urmare a ploilor abundente care au generat un număr destul de ridicat de avarii și, implicit de lucrări de intervenție la care a fost necesară implicarea angajaților societății. Activitatea curentă a fost o adevărată provocare și pentru echipa de la stația de epurare de la Dănuțoni, precum și pentru cei care asigură buna funcționare a Serviciului Mecano-Energetic al societății noastre. Similar, din punct de vedere administrativ, un volum semnificativ deMai mult
Ilie Toma, Deputat PSD – Bilanțul Guvernului Dăncilă
PSD a fost mereu partidul care a avut grijă de oameni. Și a luat măsuri pentru și în sprijinul oamenilor. Acest lucru a fost evident și la prezentarea bilanțului de șase luni a premierului Viorica Dăncilă. Guvernul a susținut măsuri care consolidează economia, iar cel mai important vector al unei economii sănătoase este creșterea investițiilor, în paralel cu scăderea șomajului. Investiţiile publice au crescut cu mai mult de jumătate față de anul trecut, ceea ce demonstrează că investitorii străni consideră că România este o țară stabilă. De cealaltă parte, șomajulMai mult
Peste 4000 de persoane au ales să se relaxeze la Aqualand Deva, în a doua jumătate a lunii iulie 2018
În ultimele două săptămâni din luna iulie 2018, Complexul Aqualand Deva a înregistrat încasări în numerar de 111.460 lei. Vremea capricioasă i-a făcut atât pe turiști cât și pe localnici, să își petreacă timpul liber în incinta complexului de piscine acoperite. Peste 4000 de adulți și copii s-au bucurat de facilitățile bazei de agrement, în special, la sfârșit de săptămână. Complexul acvatic are 7 bazine de înot cu diferite dimensiuni, atât pentru adulți cât și pentru copii, unul dintre acestea fiind dotat și cu instalaţie de generat valuri, tobogane, iarMai mult

