Stroia Tiberiu
Performanță excepțională pe scena deveană, în cadrul Festivalului Hunedoara Lirică, ediția a III – a
Mihai Panaitescu, regizor: “A fost un festival de neuitat, de înaltă ţinută artistică, un triumf al artei interpretative” Teatrul de Artă Deva a prezentat un spectacol producție proprie Festivalul Internațional de Operă și Muzică Clasică Hunedoara Lirică s-a desfășurat în mai multe locații din judeţul Hunedoara. Au fost prezentate o serie de spectacole excepționale, din distribuții făcând parte artiști de renume din opera internațională. Spectacolele au fost jucate în fața unui public numeros, cu spectatori veniți și de peste granițele țării. Aceste festival este singurul de operă și muzică clasicăMai mult
Spitalul Județean de Urgență Deva este pregătit să intervină cu ser antiviperin
Având în vedere atenționarea cu privire la prezența pe teritoriul judeţului Hunedoara a viperei comune (v. berus), care deţine un puternic venin, Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, informează populația că are în dotare ser antiviperin pentru a interveni de urgență. Joi, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a SJU Deva s-a prezentat un pacient minor care a fost tratat de medici după ce, se pare, a fost mușcat de o viperă. „Pacientul, în vârstă de 13 ani, s-a prezentat la UPUMai mult
Tabăra Căprioara a primit a treia serie de participanți din cadrul Taberelor ARC
Pe 16 iulie 2019, tabăra Căprioara din Județul Hunedoara a primit a treia serie de participanți din cadrul Taberelor ARC, proiect derulat de Ministerul Românilor de Pretutindeni. În această serie au ajuns în România copii din Cehia, Iordania, Palestina, Ungaria și Emiratele Arabe Unite. Astăzi, cei mici au vizitat Muzeul Textilelor, unic în Estul Europei, aflat în comuna Băița. Copiii au fost însoțiți de Natalia-Elena Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, precum și de primarul comunei Băița, Damian Diniș. Muzeul are o poveste aparte, fiind înființat de o familie deMai mult
Aqualand Deva – destinaţia ideală
Aqualand Deva este destinaţia ideală indiferent de anotimp, deoarece complexul este în totalitate acoperit Această unitate de agrement dispune, pe toată durata programului de funcţionare, de asistente medicale şi salvamari calificaţi pentru confortul şi siguranţa maximă a vizitatorilor. Complexul Aqualand Deva pune la dispoziţia vizitatorilor săi un număr de 7 bazine de agrement cu diferite suprafeţe şi adâncimi pentru copii şi adulţi şi o suprafaţă de 1500 mp cu şezlonguri şi pardoseală încălzită. Temperatura din cadrul complexului este de 35° C iar temperatura apei este între 32 si 35° C.Mai mult
Adevărul despre impozitarea pensiilor speciale
Impozitarea pensiilor speciale mai mari de 10.000 de lei brut este o măsură de justiție socială. Nu este în niciun caz o decizie impusă de nevoia de bani! În acest sens, datele vorbesc de la sine – astfel, INS confirmă creșterea economică a României care a fost de 5% în primul trimestru. Este o performanță de 4 ori mai mare decât media de creștere economică a Uniunii Europene. Este remarcabil că economia continuă să crească sistemic, de la un trimestru la altul; în primul trimestru al acestui an creșterea esteMai mult
Trafic rutier închis pentru o zi, pe strada Orizontului
Primăria Municipiului Deva aduce la cunoștința participanților la traficul rutier închiderea circulației rutiere, miercuri, 24 iulie 2019, între orele 7:00-19:00, pe strada Orizontului din Deva, la trecerea de nivel cu calea ferată, km 479+449. Măsura a fost luată la solicitarea constructorului spaniol FCC Construccion S.A. Barcelona – Sucursala București, ca urmare a executării lucrărilor de buraj piatră și refacere terasament, în cadrul proiectului ”Reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h – Tronsonul 3: Simeria-Gurasada”. În perioadaMai mult
Guvernul României, a lansat Programul de Intership 2019
Miercuri, 17 iulie, în cadrul unui eveniment organizat de Guvernul României, a fost lansat Programul de Intership 2019, un program care le oferă tinerilor șansa să învețe ceea ce le place, să primească o indemnizație, să aibă asigurare de sănătate, dar și posibilitatea continuării ca angajat, odată finalizat stagiul. 200 de tineri studenți și absolvenți au intrat în programul din acest an. Dintre aceștia, 34 provin din diaspora și din Republica Moldova. Timp două luni, ei vor lucra în 55 de ministere și alte instituții ale statului. Programul de IntershipMai mult

