Stroia Tiberiu
Sorin Marica: ”Operațiunea Sparanghelul” naște controverse
Fenomenul care a atras atenția și a stârnit cele mai mari controverse – plecarea românilor, în timpul pandemiei, la munci agricole în Europa Pro Romania, alături de Partidul Social Democrat, ALDE și UDMR vrea înființarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru așa numita ”Operațiunea Sparanghelul”, respectiv plecarea muncitorilor români în Germania și în alte țări din Europa. Miminiștrii au evitat fondul întrebărilor Astfel, luni au fost audiați, în Parlament miniştrii Muncii şi ai Externelor, Violeta Alexandru şi Bogdan Aurescu, pe această temă a românilor plecați la muncă în străinătate. ”Din punctulMai mult
Strategia PNL în pandemie – amenzi ISTORICE neconstituționale, NU testare în masă
Judecătorii Curții Constituționale a României au decis, săptămâna trecută, că amenzile date pentru nerespectarea stării de urgenţă sunt neconstituţionale. Curtea Constituţională a admis sesizarea Avocatului Poporului depusă împotriva OUG 36/2020. Actul normativ a introdus amenzi de până la 20.000 de lei pentru nerespectarea Ordonanţelor militare, pe perioada stării de urgenţă. Până în prezent au fost date peste 500.000 de amenzi, în baza ordonanţei care instituie starea de urgenţă. Cel puțin 100.000 dintre ele au fost date persoanelor de peste 65 de ani. În schimb, au testat doar puțin peste 262Mai mult
SJU Deva devine spital suport pentru COVID-19
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva a devenit, de luni, spital suport pentru COVID-19, ceea ce înseamnă că va putea interna şi pacienţi care nu sunt infectaţi cu noul coronavirus, în acest sens unitatea medicală urmând să-şi definească circuitele separate pentru bolnavi începând de la partea de triaj al acestora. Secţia de boli infecţioase va fi cea în care se vor interna şi trata pacienţii suspecţi sau pozitivi la infecţia cu noul coronavirus „SJU Deva devine spital suport, iar Secţia de boli infecţioase va fi cea în care se vorMai mult
Cetatea dacică Piatra Roșie – ridicări topografice
În cursul acestei săptămâni, în funcție de condițiile meteo, va fi efectuat un prim set de măsurători și la cetatea dacică de la Bănița A treia cetate dacică, dintre cele patru pe care urmează să le preia în administrare Consiliul Județean Hunedoara, a făcut obiectul măsurătorilor de specialitate. Cetatea Piatra Roșie este situată pe un vârf de deal de pe Valea Luncanilor, la o altitudine de 831 metri Echipa de topografi, însoțită de reprezentantul Direcției Județene pentru Cultură Hunedoara și angajați ai Consiliului Județean Hunedoara, a urcat în cetate pentruMai mult
Primăria Deva a plătit contribuția pentru susținerea SMURD Hunedoara
Primăria Municipiului Deva a plătit, vineri, 8 mai 2020, către Asociația ”Salvital” Hunedoara, contribuția în valoare de 57.425 de lei, aferentă lunii aprilie pentru susținerea și finanțarea SMURD Hunedoara, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr.110/2020. Reamintesc că, în ședința Consiliului Local Deva, din 30 martie 2020, consilierii locali au aprobat majorarea contribuției municipalității pentru susținerea SMURD Hunedoara de la 8 lei/locuitor/an la 10 lei/locuitor/an, începând cu data de 1 aprilie, pentru a acoperi necesitățile de intervenții ale salvatorilor. Plata contribuției anuale a municipiului Deva pentru susținerea și finanțarea SMURD Hunedoara seMai mult
DEVA: Bani pentru bursele elevilor
În anul școlar 2019-2020, Primăria Municipiului Deva acordă un număr de 19.924 de burse școlare, în valoare totală de 1.948.402 lei Aproape 140.000 de lei de la bugetul local vor intra, vineri, 15 mai 2020, în contul celor nouă unități de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Deva, pentru plata tuturor categoriilor de burse școlare aferente lunii aprilie, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 57/2020. Suma de 138.680 de lei reprezintă plata unui număr de 2.008 burse școlare, astfel: 87 de burse de performanță (130 lei/bursă/lună) 436 de burse de meritMai mult
Acordul Cadru 2 “Reabilitarea sistemului rutier în municipiul Hunedoara”
Este unul dintre cele mai importante proiecte implementate vreodată în municipiul Hunedoara Ieri, au fost reluate lucrările de reabilitare pe strada Poștei, în spatele clădirii RDS și în zona Centrului Civic. Lucrările fac parte din Acordul Cadru 2 “Reabilitarea sistemului rutier în municipiul Hunedoara” – Subsecventul 2 și includ: modernizarea drumurilor de acces parcări noi trotuare zone verzi. Acordul Cadru 2 prevede reabilitarea a 114 străzi din municipiul Hunedoara și satele aparţinătoare și a unui număr de 319 drumuri vicinale. Valoarea totală a proiectului este de peste 50 de milioaneMai mult
Proiectul de reamenajare a Râului Cerna se află în stadiul de precontractare
Municipalitatea va încerca, prin noul proiect – care urmărește reamenajarea structurii existente a cursului de apă, să evidențieze potențialul Râului Cerna Lucrările vor continua pe întreg parcursul lunii mai, atât în amonte, cât și în aval Râul Cerna are potențial și vom încerca prin noul proiect care urmărește reamenajarea structurii existente a cursului de apă să evidențiem clar acest potențial, pentru ca Hunedoara să devină de la an la an un oraș curat și modern, european! Proiectul de reamenajare a râului Cerna se află la ora actuală în stadiul deMai mult
Amplă acțiune de dezinfecție în municipiul Hunedoara
„Luăm în continuare toate măsurile care se impun pentru a Aceasta este cea de-a doua acțiune de dezinfecție pe care Primăria o derulează pe raza municipiului Hunedoara Luni și marți, 11 și 12 mai 2020, Primăria municipiului Hunedoara întreprinde o nouă acțiune de dezinfecție pe raza întregii unități administrativ-teritoriale. Va fi dezinfectată o suprafață de peste 1.100.000 de metri pătrați ce cuprinde zonele verzi, aliniamentele stradale și parcurile din municipiu. Dezinfecția se desfășoară începând cu ora 9:00 și va continua până când tot orașul va fi acoperit Firma care vaMai mult
În atenția devenilor care beneficiază de bilete gratuite pentru transportul public local
Tichetele gratuite pentru transportul public local sunt valabile pentru 10 călătorii dus-întors/lună Primăria Municipiului Deva aduce la cunoştinţa persoanelor care beneficiază de tichete gratuite de călătorie pentru transportul public local (pensionarii cu venituri lunare mai mici de 1.000 de lei şi beneficiarii legilor speciale), că în perioada 11 mai – 22 mai 2020, tichetele gratuite se distribuie la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva după următorul program: Luni – vineri, între orele 8:00-11:00 Tichetele gratuite pentru transportul public local sunt valabile pentru 10 călătorii dus-întors/lună, pe raza municipiului Deva. Informaţii suplimentareMai mult

