Meniu Principal

AUSTERITATE: Festivalul Opera Night 2025 – ANULAT!

Consiliul Județean Hunedoara anunță, cu regret, anularea ediției a XI-a a Festivalului Opera Nights, programată să se desfășoare în perioada 24–27 iulie 2025.
Această decizie dificilă nu reflectă lipsa de interes sau de implicare din partea administrației județene, ci vine ca urmare a măsurilor de austeritate anunțate de Guvernul României, care afectează în mod direct funcționarea administrațiilor publice locale.
În ultimele săptămâni, Guvernul a comunicat public un pachet de măsuri restrictive care vizează autoritățile locale din întreaga țară. Printre acestea se numără: plafonarea drastică a cheltuielilor de funcționare, suspendarea angajărilor, înghețarea salariilor, desființarea unor posturi vacante, reducerea cheltuielilor cu bunuri și servicii, precum și limitarea contribuției autorităților locale la proiecte de dezvoltare. Aceste măsuri pun o presiune uriașă asupra bugetelor locale, afectând grav capacitatea de a susține atât investițiile, cât și activitățile culturale, educaționale sau sociale.
Mai mult, au fost anunțate intenții privind suspendarea unor finanțări esențiale prin programe guvernamentale, precum și întârzieri sau blocaje în derularea proiectelor finanțate din fonduri externe. Toate acestea compromit echilibrul bugetar local și forțează administrațiile să renunțe temporar la proiecte importante pentru comunitate, inclusiv la evenimente culturale de amploare, așa cum este Festivalul Opera Nights.
Limitările bugetare severe impuse prin aceste măsuri ne obligă să prioritizăm strict activitățile esențiale, ceea ce, din păcate, face imposibilă desfășurarea în bune condiții a unui eveniment de anvergura Festivalului Opera Nights.
„Consiliul Județean Hunedoara a susținut constant cultura, iar Festivalul Opera Nights a fost, timp de zece ediții, un simbol al ofensivei culturale din județul nostru, un eveniment așteptat de public și apreciat la nivel național. Ne-am dorit sincer să continuăm această tradiție, chiar într-un format restrâns, însă restricțiile financiare actuale impuse depășesc capacitatea reală de a asigura organizarea unui festival la standardele cu care publicul nostru s-a obișnuit. Sper ca decizia noastră să fie primită cu înțelegere din partea spectatorilor, partenerilor, artiștilor și tuturor celor care și-au exprimat dorința de a fi parte din această ediție. Îi asigurăm pe hunedoreni că intenția noastră a fost și rămâne aceea de a susține actul artistic de calitate și de a promova cultura în toate formele ei. Sperăm ca, anul viitor, condițiile bugetare să permită reluarea festivalului în formatul consacrat, în spiritul respectului pentru public, pentru artiști și pentru actul de cultură autentic”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Consiliul Județean Hunedoara rămâne fidel misiunii sale de a susține cultura, ca element esențial în viața locuitorilor județului Hunedoara. Chiar și în aceste vremuri dificile din punct de vedere bugetar, privim cu încredere spre viitor și ne reafirmăm angajamentul de a relua acest festival drag publicului hunedorean, imediat ce condițiile vor permite.
Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara