Aur pentru “Academia INVENTCOR” la InnoBavaria – Munchen 2026
Prima ediție a Salonului Internațional InnoBavaria Munchen se încheie sub semnul excelenței pentru delegația noastră, Academia INVENTCOR reușind să cucerească inima Bavariei printr-un palmares impresionant de medalii și distincții de elită, confirmând că inovația românească este la cel mai înalt nivel european. În urma unui proces de jurizare riguros, delegația Academiei INVENTCOR, formată din 11 lucrări de elită, a fost onorată cu Medalii de Aur, Diplome de Excelență și Premii Speciale.
Reperele succesului nostru la Munchen:
- Medalie de Aur pentru proiectul Filtrul de aer A S F – dezvoltat în cadrul studiilor mele Post-Doctorale prin programul InoHub Doc al Universității Politehnica Timișoara. Este o recunoaștere a muncii de cercetare aplicată în domeniul eficienței auto
- Medalie de Aur pentru studenta noastră, Denisa GROSU – o reușită remarcabilă cu proiectul „Evoluția tuningului auto – Influențe în dinamica autovehiculelor și siguranța rutieră”. Un rezultat care confirmă că viitorul ingineriei este pe mâini bune!
- Diplomă de Excelență în Cercetare și Inovare pentru Universitatea Politehnica Timisoara – o distincție ce onorează tradiția și performanța academică a UPT
- Premiul Special InnoBavaria acordat Academiei INVENTCOR – o recunoaștere de suflet pentru programele noastre educaționale și suportul constant oferit tinerilor creativi

Un gând de recunoștință: Dincolo de medalii și diplome, rămâne emoția de a vedea minți strălucite lucrând împreună pentru un viitor mai bun. Felicit din tot sufletul toți participanții pentru proiectele lor extraordinare, care au ridicat ștacheta inovației la cote incredibile!
Totodată, aducem calde mulțumiri organizatorilor InnoBavaria Expo 2026 pentru oportunitatea de a fi parte din acest debut istoric și pentru ospitalitatea bavareză de excepție.
De la Munchen, direct la Deva !
Acest succes este cel mai bun preambul pentru marea noastră sărbătoare. Ne vedem pe 2 aprilie la Deva, la deschiderea Ediției a VII-a INVENTCOR 2026, pentru a celebra împreună cei 18 ani de excelență sub motto-ul „Puterea Minții Creative”!
Corneliu Birtok – Băneasă

