Ce plictiseală, se gândea Roșu, specialu’ de la CEH . N-am avut de ales, azi a trebuit să vin la lucru. Zi de salariu frate! Râde, așa în sinea lui…ca prostu’ care își aduce aminte de o glumă bună

O bătaie timidă la ușă îl făcu să tresară, așa ca dintr-un vis frumos. Domnu’ special, zise secretara, a venit domnul Dioane.

L-am întrebat de treabă și a zis cine… întreabă, spuse secretara

E clar, la ăsta nici acum nu i-a mai trecut de fazan, concluzionă Roșu

Care fazan, întrebă mirată secretara?

Când era să rămână de fazan, adică fără loc de muncă. A trebuit să-și schimbe carnetul de partid! De atunci se joacă întruna cu cuvintele, îi explică Roșu, secretarei. Joacă tot timpul în mintea lui Fazan, jocul ăla din copliărie.

Ce faci oaie, îl luă Roșu, așa pe repede înainte pe Dioane, care dădu iama în birou. Asta, numai așa ca să-l vadă cum îi mai joacă mintea cu cuvintele…

Bine, c…oaie!, răspunse Dioane și se așeză cu grație într-un fotoliu. În spațiu locativ, cum ar veni.

Zi mă repede ce vânt te-aduce pe la mine, că știi că mă grăbesc. Uite se face ora 12:00, salariul a intrat, ce naiba să mai fac pe-aici. Roșule nu te grăbi să pleci că e groasă rău, zise oarecum preciptat Dioane

N-ai auzit că vine Ciolacu în județ. Dacă nu-l facem la buzunare n-o să mai avem de unde ne lua salariile. Că știi cum e la noi…

Minerii nu mai știu pe unde sunt abatajele de când n-au mai intrat în ele! De noi ce să mai zic! Hai să vedem cum îl facem pe ăsta de bani să nu picăm de…fazan.

Păi bine mă, Dioane… Acum când alianța funcționează ca unsă, tu îți faci probleme? Bă, pe tine încă te mai sperie Resmeriță?

N-are bă, oaie… și n-apucă să termine fraza că Dioane sări ca ars!

C…oaie, zise repede Dioane, așa cum ai zice fazan!

Vezi bă Dioane, orice ar fi, oricum ar fi, tu le potrivești mă! Bravo, oaie!

Cât cașcaval ne-ar trebui, așa până pe la sfârșit de an? întrebă cu o voce stinsă, Roșu

Un miliard, șopti Dioane… Bă, ce de-a bănet, se minună Roșu!

Să trăiască, domn’ Ciolacu, c-a venit cu sindicatu’ !, i-au urat premierului la unison, Roșu și Dioane, din capu’ scărilor, .

Domnu’ premier zise Roșu la noi în Complex treaba este fix așa cum au lăsat-o ai voștri, de știți că au preluat-o ai noștri. Adică, complexă…cum ar veni.

Văzând zâmbetul premierului, Dioane prinse curaj și cu o voce stinsă explică: N-aveam nici atunci, n-avem nici acum. Am fost și suntem pe drojdie, cum s-ar zice la PSD.

Domnu’ premier, interveni Câmpean, liderul de sindicat. Știți e vorba de… e vorba de Valea Jiului, dom’le, ce să mai stăm și să ne socotim! Ne trebuie un miliard și o scoatem la liman. Până trece Crăciunul, concluzionă sindicalistul.

Cristi, zise Ciolacu, întorcându-se cu fața către Resmeriță. N-am spus eu că s-a terminat cu șmecheria! Deci, să-i ardem pe fraieri!

Noteaz-o p-asta!  Un miliard de lei de la fraieri să meargă la băieții, că e de-ai noștri. Să terminăm odată cu lozinca aia liberală : Noi nu lăsăm pe nimeni în urmă! C-ai văzut că s-a ales prafu’ de ei! De frații noștri de dreapta! Acum trebuie să-i luăm după noi la… stânga. Pardon… la ștangă, am vrut să zic!

Băieții, specialilor cum vă alintă Burduja pe la București, notați-o p-asta: Noi socialiștii nu lăsăm pe nimeni pe drojdie!, tună premierul

Să fim solidari fraților!, strigă înflăcărat, Câmpean sindicalistul.

Să fie echitate, completă îmbujorat Ciolacu!

Bravo, oaie!,  îi scăpă lui Roșu!

Bineeeeee, c…oaie!, concluzionă imediat Dioane!  

Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare!