Aqualand Deva – O alternativă pentru zilele de iarnă
Programul Complexului acvatic, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, va fi unul accesibil pentru distracţie şi relaxare
Poţi face o bălăceală bună la Aqualand Deva, în apa caldă, chiar şi în decembrie. Astfel, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, salariaţii, elevii şi studenţii se vor bucura de câteva zile libere, zile pe care sunt sunt invitaţi să le petreacă la Aqualand Deva.
Irinel Faur: Putem fi contactaţi pentru informaţii sau rezervări
„Programul Complexului acvatic va fi unul accesibil pentru distracţie. Astfel, în 24 decembrie – marţi, va fi deschis de la 9 la 16, ca mai apoi, în 25 decembrie – miercuri, orarul de funcţionare să fie în intervalul 12-22. Joi – 26 decembrie, vă aşteptăm de la 9 la 22, la fel şi vineri – 27 decembrie. Sâmbătă – 28 decembrie, duminică – 29 decembrie, respectiv luni, 30 decembrie, vă puteţi petrece timpul la noi între 10 şi 22, iar marţi, 31 decembrie, între 9 şi 16. Miercuri – 1 ianuarie, ne oferim serviciile între 12 şi 22, iar joi – 2 ianuarie, între 9 şi 22. Pentru orice fel de informaţii sau rezervări putem fi contactaţi la numărul de telefon 0736/927972. Vă dorim să aveţi parte de sărbători cu fericire, gânduri bune şi mult bine! ”, a spus Irinel Faur, directorul Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva, entitate în cadrul căreia funcţionează Complexul Aqualand.
Un loc bun pentru o bălăceală în plină iarnă
“Aqualand Deva este destinaţia ideală, indiferent de anotimp, deoarece complexul nostru este în totalitate acoperit. Unitatea nostră de agrement dispune, pe toată durata programului de funcţionare, de asistente medicale şi salvamari calificaţi pentru confortul şi siguranţa maxima a vizitatorilor. Complexul Aqualand Deva pune la dispoziţia vizitatorilor săi un număr de 7 bazine de agrement cu diferite suprafeţe şi adâncimi pentru copii si adulţi şi o suprafaţă de 1500 mp cu şezlonguri şi pardoseală încălzită: temperatura din cadrul complexului este de 35° C iar temperatura apei este între 32° şi 35° C”, precizează Corinna Flavia Costea, şef Serviciu Baze Sportive şi de Agrement.
Complexul de agrement Aqualand din Deva – un obiectiv de relaxare de neratat de către turişti
Complexul de agrement Aqualand din Deva este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Transilvania, obiectiv pe care nu ar trebui să-l rataţi dacă vă aflaţi în apropiere. Această unitate de agrement se află foarte aproape de cetate și din bazine ai o panoramă superbă asupra acesteia.
Se întinde pe o suprafata de 4.200 de metri pătraţi, având bazine de înot cu diferite dimensiuni, tobogane, jacuzzi, sală de forţă, saună, săli de masaj şi de relaxare şi un restaurant, capacitatea complexului fiind de 500 de locuri.
Distracția la cote maxime
„Vizitatorilor noștri le place să petreacă şi să se distreze, așa că organizăm petreceri aproape în fiecare lună. Avem petreceri tematice, care se leagă de diverse sărbători: Valentine’s Day, 1 Iunie, Halloween, Crăciun și Revelion, dar și petreceri pur și simplu: Pool Party, Spuma Party, Balul Bobocilor after party și multe altele. Organizăm și petreceri private, la fel de savuroase și pline de distracție și voie bună. Spuma Party este un elemet nelipsit din programul de petreceri organizate la Aqualand și este un atuu pentru petrecerile private pe care le găzduim”, afirmă Corinna Flavia Costea, şef Serviciu Baze Sportive şi de Agrement.
Maria Hogman