Ansamblul Istoric Mina Petrila – lecția vie de istorie pentru tinerii exploratori

Ansamblul Istoric Mina Petrila este deschis pentru a fi descoperit de vizitatori din întreaga lume. În această perioadă, grupuri de tineri, împreună cu instructorii lor de la Taberele Ditheo, vin în Valea Jiului, se bucură de peisajul spectaculos al zonei și vizitează una dintre cele mai vechi și importante mine din România.
Elevi din diferite colțuri ale țării vin și în această vacanță să exploreze spațiul transformat într-un imens muzeu, menit să cinstească memoria minerilor care au lucrat aici sau și-au pierdut viața în tragedii colective ori individuale.
Reprezentanți ai Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara și ai „Planetei Petrila” le oferă ghidaj, prezentându-le istoria bogată a minei și a întregii zone, precum și memoria și identitatea locului.
Pe zi ce trece, se dovedește tot mai clar că transformarea acestei zone industriale într-un centru cultural și turistic poate revitaliza comunitatea locală, atrage tot mai mulți turiști și investiții, păstrând în același timp moștenirea industrială a regiunii.
Proiectul de reconversie a Minei Petrila reprezintă o șansă importantă pentru Valea Jiului de a-și redefini identitatea și de a se dezvolta într-un mod sustenabil și inovator.
CJ Hunedoara
« CJ Hunedoara: Simpozionul Internațional de Artă „RETEZAT – NEMĂRGINIRE” (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) A fost realizată străpungerea primului sector de tunel pe lotul de Autostradă Margina-Holdea (A1) »