Aniversare la Clubul Seniorilor Deva
Unul dintre cei mai vechi membri ai Centrului de zi „Clubul Seniorilor” Deva a fost sărbătorit, marți, de colegii din club și de Direcția de Asistență Socială Deva – la împlinirea a 76 de ani.
Evenimentul a fost o surpriză pentru Nicolae Pop, care povestește că s-a înscris în club chiar de la înființarea acestuia.
Bărbatul este originar din județul Cluj. A copilărit într-un sat din lunca Someșului Mic – într-o familie cu 12 copii. „Astăzi, mai suntem doar nouă și ne întâlnim tot mai rar. Fiecare își vede de bătrânețile lui”, explică sărbătoritul, povestind frânturi din cei 76 de ani de viață, care l-au purtat de la Cluj, la București și la Deva. Clujul i-a rămas la suflet pentru că acolo a fost elev și licean. În plus, aici a cochetat și cu scena. „Am învățat să cânt la Școala Populară de Artă și am avut parte și de câteva spectacole. Sunt mândru că am urcat pe scenă cu rapsozi populari dintre cei mai vestiți – Ion Cristoreanu, Dumitru Sopon, Simion Pop, Drăgan Muntean. Păcat că niciunul dintre ei nu mai este, acum, printre noi”, se întristează bărbatul.
Nicolae Pop își amintește și despre cei 22 de ani de muncă în echipele de intervenție din Penitenciarul Bârcea Mare. De aici s-a și pensionat. Pentru câțiva ani, a avut și propria firmă – de pază și protecție obiective. „Asiguram servicii de pază pentru exploatări miniere, cariere și balastiere – de la Dobra, până la Petroșani. Aveam cam 500 de angajați, din tot județul”, explică bărbatul.
Despre familie povestește cel mai mult. A crescut un copil și a avut grijă de alți doi. De fiecare este mândru în felul lui. Primul băiat a rămas aproape de el – la Deva, iar al doilea trăiește, de 7 ani, la Londra. Un accident petrecut în casă i-a schimbat viața pentru totdeauna.
„Fata a învățat cel mai bine dintre toți. A fost studentă și la Timișoara, și în Anglia. Acum, este avocat – la Londra”, mai spune Nicolae Pop, povestind că, de două ori pe an, se întâlnesc, cu toții, în orașul împărțit în două de Tamisa. Pentru el, vizita în străinătate este ca o vacanță. „Nu mă pot obișnui cu vremea de-acolo. Soarele stă pe cer doar câteva ore și plouă prea des, așa că mă simt mai bine la Deva”, explică sărbătoritul.
Aniversarea seniorului s-a încheiat cu câteva versuri, recitate de unul dintre colegi – poezii despre viață și despre timpuri trecute, pentru sufletul celor ce știu să asculte, dar și cu o surpriză din partea sărbătoritului: două melodii populare pe care le cânta, odată, la Cluj.
Direcția de Asistență Socială Deva