Angajații lunii iulie la Apa Serv Valea Jiului
Luna iulie a anului 2018 a fost una solicitantă pentru întregul colectiv de salariați ai Apa Serv Valea Jiului, ca urmare a ploilor abundente care au generat un număr destul de ridicat de avarii și, implicit de lucrări de intervenție la care a fost necesară implicarea angajaților societății. Activitatea curentă a fost o adevărată provocare și pentru echipa de la stația de epurare de la Dănuțoni, precum și pentru cei care asigură buna funcționare a Serviciului Mecano-Energetic al societății noastre. Similar, din punct de vedere administrativ, un volum semnificativ de documente dar și o activitate curentă deosebit de activă au avut și funcționarii din cadrul Serviciului de Resurse Umane și Salarizare al Apa Serv Valea Jiului.
Toate aceste considerente au stat la baza deciziei luate de echipa de management a operatorului regional al serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare din Valea Jiului în ceea ce privește desemnarea celor mai buni dintre angajați, în cadrul competiției interne care se derulează în această societate de aproape doi ani de zile. Astfel, conducerea Apa Serv Valea Jiului a decis, în urma analizei muncii întregului personal să acorde titlul de ”Angajați ai lunii iulie” următorilor salariați:
- Florin Ciucur – şef serviciu Mecano-Energetic
- Lăcrămioara Drăgoescu – şef serviciu RUS
- Ioan Damian Pop – inginer în cadru Staţiei de epurare de la Dănuţoni
În același timp, din analiza activității depuse de secțiile de producție și servicii conexe de la Apa Serv, s-a evidențiat, prin activitatea din luna iulie, colectivul Serviciului Mecano-Energetic. Acesta este format din următorii salariați:
- CIUCUR FLORIN
- RÂŞNOVEANU SORIN
- CĂMĂRĂŞESCU ALEXANDRU
- CIOCAN HORIA NICOLAE
- ARDELEAN IOAN MARIUS
- VLADISLAV-DAVID IONEL
- HARKAI ŞTEFAN
- SÎRBU MARIUS
- ŞOMKEREKI FRANCISC
”Îi felicit pe colegii noștri, pe care i-am premiat astăzi, în cadrul unei noi ceremonii prilejuite de festivitatea Angajatul lunii, pe care o organizăm la Apa Serv Valea Jiului. Nu a fost o analiză ușoară, pentru că instituirea acestui premiu a mobilizat toate serviciile din cadrul societății noastre, iar tot mai mulți dintre angajații Apa Serv sunt activi și perseverenți, ceea ce ne demonstrează că instituirea acestei competiții interne a fost o decizie bună. Dar, după cum vedeți, avem o nouă serie de câștigători, pentru activitatea din luna iulie. Iar între timp, deja am început competiția pentru angajații lunii august”, a declarat Costel Avran, director general al Apa Serv.
Biroul de presă Apa Serv Valea Jiului Petroşani