La Hunedoara, eficientizarea energetică a blocurilor
La multe dintre imobilele amintite s-au finalizat lucrările la acoperişuri şi sunt aproape de finalizare operaţiunile de montare a tâmplăriei PVC. Anveloparea cu termoizolaţie este şi ea într-o fază destul de avansată.
Eficientizarea energetică a blocurilor de pe strada Trandafirilor merge conform planului
Se lucrează şi la blocurile K dar şi la cele două blocuri „B” de pe b-dul Mihai Viteazul, cuprinse în proiect. Este vorba despre proiectul intitulat „Eficientizare energetică blocuri din municipiul Hunedoara – Grup 2”, în valoare totală de aproape 5,4 milioane de euro. 10 blocuri – turn vor beneficia de anvelopare termică, montare geamuri termopan, ascensoare noi, refacere acoperiş şi de alte lucrări importante pentru asigurarea unor condiţii de locuit mai bune. Din „Grupul 2” fac parte blocurile B1 şi B 3 de pe str. Mihai Viteazu, K1, K2 şi K3 de pe strada Bucegi, 17, 22, 27, 29 şi 31 de pe strada Trandafirilor.
În perioada următoare se vor începe lucrările şi la cele 4 blocuri cuprinse în cel de-al doilea proiect de acest fel implementat de Primăria Hunedoara: Grupul 1 – blocurile 1, 2 şi 3 de pe strada Avram Iancu (blocurile din zona CEC) şi blocul A 1-1 de pe b-dul Dacia (proiect în valoare de aproape 2 milioane de euro).
Ambele proiecte amintite sunt cofinanţate din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional.
În perioada următoare, Primăria Hunedoarei intenţionează să întocmească proiecte de acest fel şi pentru alte blocuri din oraş, însă, deocamdată, se aşteaptă stabilirea clară a condiţiilor şi ghidurilor de finanţare, documente care trebuie adoptate la nivelul Comisiei Europene.