Vasilică Potecă: Este nevoie de un efort comun pentru a trece peste această perioadă
Măsurile guvernului funcționează astfel că, la mijlocul anului curent, este posibilă recuperarea, într-o mare măsură, a pierderii de PIB provocată de pandemie, dar și închiderea completă a gap-ului negativ al PIB.
„Agenția de rating Standard & Poor‘s a anunțat vineri seară îmbunătățirea perspectivei datoriei guvernamentale a României pe termen lung și scurt în monedă locală și valută. Astfel, de la „negativ” ratingul a fost ridicat la „stabil”.
Potrivit agenției, reformele planificate de actualul guvern ar asigura crearea unui cadru fiscal mai robust, limitând riscurile de inversare a politicilor de consolidare fiscală, ceea ce va conduce la acțiuni de îmbunătățire a ratingului suveran al României” – a menționat Ministerul Finanțelor.
Săptămâna trecută, au fost aprobate o serie de acte normative importante:
- Ministerul Muncii a propus, printr-un Memorandum, noi reguli pentru salarizarea bugetarilor, care nu vor duce la scăderea veniturilor angajaților din sectorul public.
- Ordonanţă de urgenţă pentru Planul de Restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Continuăm programul de restructurare al CEO și respectăm planul agreat cu Comisia Europeană pentru cumpărarea certificatelor verzi. Am găsit un mecanism de finanțare, Ministerul Finanţelor va aloca sub forma de grant, la solicitarea Ministerului Energiei, suma de 664,106 milioane de lei.
- Memorandum pentru semnarea celui de-al patrulea Formular de comandă de vaccin împotriva COVID-19 produs de compania Pfizer/BioNTech, pentru o cantitate de 4,2 milioane de doze opționale. Un număr de 300.000 de doze vor fi disponibile în România din trimestrul al II-lea al acestui an.
- Hotărâre privind acordarea de către România a unui ajutor umanitar, cu titlu gratuit, pentru Agenția Națională pentru Sănătate Publică din Republica Moldova. Un număr de 132.000 de doze de vaccin, din numărul de doze achiziționate de Ministerul Sănătății și livrate de către Compania AstraZeneca vor fi alocate pentru imunizarea cetățenilor din Republica Moldova.
- Ordonanță de urgență prin care personalul medico-sanitar care activează în centrele de vaccinare poate încheia contracte de prestări servicii ca persoane fizice. Actul normativ urmărește creșterea capacității de vaccinare prin cooptarea personalului medical pentru continuarea și accelerarea campaniei de vaccinare.