Legislativul județean a aprobat contractarea unei finanțări rambursabile interne
Consiliul Județean Hunedoara a adoptat, în ședința de miercuri, o hotărâre privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 80 de milioane de lei.
Având în vedere bugetul redus care revine Consiliului Județean Hunedoara în acest an, legislativul județean a aprobat propunerea executivului de a contracta o finanțare rambursabilă cu maturitate de maximum 20 de ani.
„Sub nicio formă nu ne putem baza doar pe banii alocați de guvern. Fără atragerea de fonduri europene și fără un credit – pe care sperăm să-l avizeze favorabil Ministerul Finanțelor, putem spune că investițiile ar putea fi blocate în acest an. Mulțumesc consilierilor județeni că au înțeles necesitatea contractării acestui împrumut și îi asigur că banii vor fi folosiți pentru finanțarea investițiilor Consiliului Județean Hunedoara”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.
Printre obiectivele care au nevoie de finanțări generoase în acest an se numără reabilitarea Casei de Cultură din municipiul Hunedoara (care urmează să fie finalizată la începutul lunii decembrie), modernizarea și reabilitarea unor drumuri județene, precum și amenajarea unei parcări în zona stațiunii Straja.
„Numărul de turiști care vin în Straja crește de la un an la altul. Știm că administrația locală nu are fondurile necesare pentru un astfel de proiect, de aceea ne-am asociat și amenajăm această parcare la baza telegondolei. Vor fi create sute de locuri noi de parcare. De asemenea, am fost în această iarnă la Straja și, dacă turiștii erau foarte mulțumiți de pârtii, ce să vă spun despre parcarea de la barieră, din stațiune. Mașinile erau aproape îngropate în zăpadă. Acolo trebuie să găsim o sursă de finanțare pentru a construi o parcare supraterană”, a adăugat Laurențiu Nistor.
Proiectul de hotărâre a fost votat de 30 de consilieri județeni, în timp de 3 s-au abținut.