Rolul și importanța profesiei de psiholog în context European
Dezbaterea a fost moderată de către deputat Natalia Intotero, Președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților
Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților a organizat marți, 23 martie, dezbaterea, moderată de către deputat
Natalia Intotero, Președintele Comisiei, cu tema „Rolul și importanța profesiei de psiholog în context european”, ca urmare a primirii spre dezbatere a proiectului de Lege privind exercitarea profesiei de psiholog și reorganizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România (PLx. 431/2019), a proiectului de Lege privind modificarea și completarea Legii 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România (PLx. 528/2019), respectiv proiectului de Lege privind organizarea și exercitarea profesiei de psihoterapeut în România (PLx. 560/2019).
Dată fiind tema, dezbaterea în cauză s-a bucurat și de prezența domnului prof.univ.dr. Alexandru Rafila, vicepreședinte al Camerei Deputaților și membru al Comisiei pentru sănătate și familie.
De asemenea, au fost invitați să participe reprezentați ai Guvernului, ai mediului universitar, ai Colegiului Psihologilor din România și ai asociațiilor și organizațiilor din domeniu.