Meniu Principal

În pandemie, turiști mai puțini. Vizitele virtuale, în creștere

Apariția pandemiei de coronavirus a influențat negativ prezența

vizitatorilor plătitori de bilet în muzee, case memoriale și situri în aer liber

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, aflat în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, a resimțit din plin efectele restricțiilor impuse la nivel național, în condițiile în care majoritatea punctelor sale de interes funcționează în spații interioare. În 2020, muzeul devean a pierdut, față de 2019, circa 20% din vizitatorii plătitori de bilet. În schimb, pe parcursul anului trecut se poate vorbi de o creștere cu aproape 20% a numărului de vizitatori unici care au accesat site-ul sau pagina de socializare a instituției, care și-a mutat și promovat intens activitatea în mediul online.

În mediul online, muzeul a înregistrat 92.823 de vizitatori unici în 2020, față de 73.782 în anul 2019.

Situl Sarmizegetusa Regia, aflat în grija Serviciului Public Administrare Monumente Istorice, a pierdut în 2020 circa 7.000 de vizitatori plătitori de bilet, față de 2019. Totuși, în trimestrele 1, 3 și 4 ale anului trecut, situl a fost vizitat de mai multe persoane decât în 2019. Astfel, în trimestrul 1, la Sarmizegetusa Regia au fost 1.755 de persoane, față de 1.196 în 2019; în trimestrul III (lunile de vară), în sit au ajuns 53.239 de persoane, față de 45.185 de persoaneîn aceeași perioadă a anului 2019, iar în trimestrul IV, la Sarmizegetusa Regia au fost înregistrați 9.030 vizitatori, în raport cu 8.824 în 2019. În total, cetatea a fost vizitată în 2019 de 77.250 de persoane, iar în 2020 de 70.185 de persoane.

În perioada 12 martie-15 mai 2020, situl a fost închis publicului vizitator ca urmare a măsurilor restrictive impuse odată cu declararea stării de urgență la nivel național din cauza apariției și răspândirii virusului SARS-CoV-2. În aceeați situație a fost și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva cu punctele sale de lucru din județ.

Biroul de presă

 



(Stirea urmatoare) »